Inca un jucător, aproape sa semneze cu Dinamo.

Dinamo a realizat un singur transfer în această fereastră de mercato, aducându-l pe atacantul Alexandru Pop (24 de ani) de la Oțelul Galați, pentru suma de 100.000 de euro. În plus, clubul a înregistrat câteva realizări importante, reușind să prelungească contractele antrenorului Zeljko Kopic și mijlocașului Eddy Gnahore. Urmează negocieri și cu alți jucători aflați aproape de finalul contractelor.

Printre aceștia se numără atacantul Astrit Selmani și mijlocașul Georgi Milanov. În ceea ce-l privește pe Milanov, situația pare promițătoare, potrivit administratorului special al clubului, Andrei Nicolescu.

Andrei Nicolescu: „Nu cred că va fi o problemă”

Oficialul dinamovist sugerează că Georgi Milanov ar putea semna curând o nouă înțelegere cu echipa „roș-albă”.

„Da, el are contract până în vară și avem niște discuții principiale. Ne-am axat pe alte zone care erau prioritare, ca să spun așa. Cu Milanov avem o relație specială.

Am știut foarte clar că el nu vrea să plece în Bulgaria, deși a avut niște oferte. Nu a vrut să meargă înapoi în Bulgaria, se simte bine aici. Cred că vom putea să discutăm începând de după ce ne întoarcem din cantonament.

Nu cred că va fi o problemă, mai ales că el are și vârsta potrivită și cred că s-a adaptat destul de bine aici. Zona lui de potențial maxim cred că e aici”, a declarat Andrei Nicolescu pentru Radio Dinamo 1948.

Georgi Milanov, jucător esențial pentru Dinamo

Transferat în iarna anului trecut, după mai bine de șase luni în care a fost liber de contract, Milanov a devenit rapid un pilon important în echipa antrenată de Kopic. Deși poziția sa de bază este cea de mijlocaș central, bulgarul a fost utilizat și ca extremă dreaptă, având evoluții solide pe acest post.

Palmares impresionant al lui Milanov

Crescut la Litex Lovech, Milanov a fost transferat în 2013 la CSKA Moscova pentru 3,6 milioane de euro. În Rusia, a câștigat două titluri de campion și a evoluat cinci sezoane în grupele Ligii Campionilor. Cariera sa a continuat la Grasshoppers Zurich (Elveția) și Vidi FC (Ungaria).

De asemenea, în Bulgaria, a câștigat două titluri de campion cu Litex Lovech, consolidându-și un palmares impresionant.

Lasă un comentariu