Mihai Stoichiță a avut o intervenție dură în războiul dintre FCSB și CSA Steaua, conflict care durează deja de aproape un deceniu.
Directorul tehnic al FRF a dezvăluit modalitatea prin care el crede că se va soluționa, în cele din urmă, acest conflict.
Mihai Stoichiță, intervenție dură în războiul dintre FCSB și CSA Steaua
Stoichiță crede că disputa dintr cele două entități este oarecum artificială, întrucât suporterii se trag, în cele din urmă, dinspre aceeași echipă.
Directorul tehnic FRF consideră că războiul dintre FCSB și CSA va ajunge într-un final la o încheiere amiabilă între părți.
„Se datorează acestui conflict continuu care există între cele două cluburi, care mie mi se pare puțin artificial! Asta e părerea mea. Nu sunt jurist ca să mă pricep, dar în primul rând de acolo vine starea asta de anxietate când te duci acolo (n.r. – În Ghencea).
Cum să simți dacă te-ai separat? Dacă ai divorțat de soție și te întâlneai din nou în aceeași casă cu ea, te simți ca înainte când erați în relații bune? De fapt e un divorț aici! Dacă facem o paralelă între mediul fotbalistic și mediul familial mi se pare un divorț.
Eu cred că până la urmă tot amiabil se va rezolva. Așa mi se pare mie, pentru că forța nu poate să vină decât din sufletul oamenilor, când vezi că la FCSB vin o grămadă de suporteri pe Arena Națională, nu vorbim că au fost de trei ori în Ghencea, și când vezi că la CSA vin altă parte a suporterilor, care, de fapt, au iubit aceeași echipă, până la acest conflict juridic, ei au fost împreună la aceeași echipă, susținând aceeași echipă!
Spiritul celor din tribuna CSA-ului vine din spiritul Stelei, care a fost campioană ani și ani de zile, după mine mă refer, când a fost Reghecampf”, a spus Mihai Stoichiță, la ProSport Live.
De ce ține Alex Chipciu cu FCSB și nu cu CSA, chiar dacă s-ar decide definitiv că echipa Armatei e Steaua
Tot în cadrul emisiunii ProSport Live, Alex Chipciu a explicat motivele pentru care va continua să o susțină pe FCSB în detrimentul celor de la CSA, indiferent care vor fi deciziile instanțelor în următorii ani.
„Mie nu mi se pare nicio rușine că e FCSB, suporterii CSA caută să te jignească pentru asta, la meciul de Cupă mă făceau oier, ai jucat la Becali, primeam mesaje pe Instagram. Eu am jucat la FCSB, am avut niște performanțe notabile, dar se numea Steaua atunci.
Am bătut Ajax, am bătut Chelsea, care luase Champions League cu un an înainte, pentru mine e o onoare că am fost cu oamenii ăia la momentul ăla! Patronul, Meme, bucătarul și toți, eu pe oamenii ăia îi simt parte din familie, chiar dacă am fost stelist de mic și aveam stema cu vulturul și toate treburile astea.
Acum și dacă eram pus să aleg, și dacă CSA ar fi Steaua și FCSB n-ar fi Steaua, eu tot pe oamenii ăia i-aș alege, Rusescu e nașul meu, eu sunt nașul copiilor lui Chiri (n.r. – Chiricheș), la noi relațiile au fost atât de strânse încât chiar și dacă n-aș fi cel mai mare stelist eu tot echipa aia aș vedea-o”, a spus Alex Chipciu, la ProSport Live.