Ioan Andone, după Dinamo – Rapid 3-1: „Se poate înscrie în lupta la campionat”

Dinamo a dominat partida împotriva rivalilor de la Rapid, reușind să se impună cu un convingător 3-1 în runda a 6-a a play-off-ului Superligii.

​Deși meciul a început sub semnul echilibrului, formația din Ștefan cel Mare a pus stăpânire pe joc. Milanov a fost cel care a spart gheața, fructificând o greșeală comisă de tânărul Briciu, portarul de 18 ani aflat la debut.

​Superioritatea „câinilor” s-a consolidat în partea secundă, când Cîrjan și Musi au urcat diferența la 3-0. Rapid a reușit să puncteze abia în minutul 89, prin singura lor minge trimisă pe spațiul porții pe parcursul întregului joc.

Ioan Andone: „Se poate înscrie în lupta la campionat”

​Fostul mare jucător și antrenor al „câinilor” s-a declarat încântat de prestația elevilor lui Zeljko Kopic. Pentru ca Dinamo să devină o candidată reală la titlu în stagiunea următoare, Andone consideră că mai este nevoie de câteva întăriri punctuale.

„Trebuie răsplătită investiția cu participarea în cupele europene, că nimeni nu le-a cerut campionatul anul ăsta. Aaa, dacă poți să-l iei, îl iei! Dar Conference League e un pas înainte față de anul trecut.

Și eu cred că la anul, cu doi-trei jucători noi – nu spun eu posturile că nu e frumos asta, le știu, dar nu e treaba mea și nu mă bag -, poate să se înscrie la campionat.

Mi-a plăcut toată echipa în repriza a doua. Ăla e spiritul lui Dinamo: dăruire, agresivitate, presing acolo, sus, să vezi combinații de joc! Că golurile au fost date pe combinații de joc. Plus lovituri libere, lovituri libere la care Dinamo e extrem de periculoasă și bravo lui Kopic!, că-s clar chestii lucrate la antrenament.

Rapid are lot mai bun decât Dinamo. CFR, la fel. U Cluj eu zic că nu are lot mai bun decât Dinamo. Nu mai vorbim de Craiova, care are dubluri pe posturi și jucători cu salarii de 60.000 de euro… Oho! E altceva acolo”, a declarat Ioan Andone pentru GSP.ro.

​După această înfrângere, Rapid ocupă poziția a 5-a în clasamentul play-off-ului, având 32 de puncte. Giuleștenii se pregătesc acum pentru o confruntare dificilă pe teren propriu împotriva celor de la CFR Cluj, programată pe 4 mai, la ora 20:30.

Programul viitor al lui Dinamo:

  • Universitatea Craiova vs. Dinamo – Duminică, 3 mai 2026, ora 21:00 (Deplasare pe Stadionul „Ion Oblemenco”)
  • Dinamo vs. FC Argeș – Sâmbătă, 9 mai 2026, ora 20:30 (Acasă)
  • Dinamo vs. CFR Cluj – Sâmbătă, 16 mai 2026, ora 20:30 (Acasă)
  • U Cluj vs. Dinamo – Sâmbătă, 23 mai 2026, ora 20:30 (Deplasare pe Cluj Arena)

Meciul de duminică de la Craiova o să fie testul suprem de maturitate. Dacă Dinamo va scoate puncte și acolo, chiar putem spune că spiritul de care zicea Andone s-a întors de tot în Ștefan cel Mare.

Lasă un comentariu