Arbitrul Istvan Kovacs, 38 de ani, îi răspunde lui Gigi Becali (65) într-o luare de poziție rară. După UTA – FCSB 2-1 (runda #7 din Superliga), meci la care arbitru VAR a fost fratele mai mic al lui Istvan, Szabolcs, patronul roș-albaștrilor a criticat vehement arbitrajul și a acuzat familia Kovacs că face jocurile celor de la CFR Cluj.
Enervat la culme de penalty-ul obținut de UTA, fază semnalată „centralului” George Găman de către Szabolcs Kovacs, Gigi a lansat acuzații grave la adresa lui Istvan Kovacs, că ar fi cumpărat de la Nelu Varga sau Iuliu Mureșan (exprimarea lui Becali nu a fost clară) apartamentul în care „centralul” locuiește în Cluj și a solicitat intervenția Comisiei de Integritate a FRF.
Două zile mai târziu, Istvan Kovacs răspunde prin intermediul unui comunicat postat de Federația Română de Fotbal. Kovacs admite că are două proprietăți în Cluj-Napoca, dar subliniază că „niciuna dintre ele nu a fost cumpărată de la domnul Varga sau domnul Mureșan”. Susține că e „curat” și afirmă că „Becali încearcă să pună presiune pe arbitraj”.
În dreptul la replică, Istvan Kovacs nu neagă însă faptul că după UTA – FCSB 2-1 a început să trimită mesaje mai multor persoane din fotbal, pentru a-și apăra fratele, informație dezvăluită într-un editorial semnat de Dan Udrea, redactorul-șef adjunct al Gazetei.
Comunicatul lui Istvan Kovacs: „Nu voi accepta să fiu folosit în jocul lui Gigi Becali”
„Admit că dețin două proprietăți în momentul de față în Cluj-Napoca, însă niciuna dintre ele nu a fost cumpărată de la domnul Varga sau domnul Mureșan sau asociați ai celor doi. Ambele au fost achiziționate prin două credite la bancă la care plătesc rate lunare.
Voi colabora în orice anchetă demarată, pe linie sportivă sau nu, și voi pune la dispoziție documentele care să demonstreze cele susținute de mine.
Sunt curat și nimeni nu poate demonstra altceva în ceea ce mă privește. Cine susține altceva e un mincinos sau a fost prost informat. Nu am avut niciodată nicio legătură cu CFR Cluj sau cu un alt club din România. Relația mea cu orice conducător sau finanțator de club este una strict profesională!
Domnul Becali încearcă să pună presiune pe arbitraj făcând acuzații la adresa mea. Nu voi accepta să fiu folosit în jocul pe care domnia sa îl face. Totuși, îl asigur pe domnul Becali că nu am nimic împotriva clubului dumnealui, niciodată nu am sugerat nimănui, niciunui coleg, deci nici fratelui meu, să ia decizii împotriva FCSB-ului.
Mereu am recomandat tuturor colegilor mei să fie echidistanți și le-am urat tot timpul să fie inspirați și să ia deciziile corecte”, a precizat Kovacs.