Universitatea Craiova a pierdut meciul de pe teren propriu cu FCSB, scor 1-2, și rămâne doar cu șanse teoretice pentru titlu în Superligă.
Elvir Koljic a marcat unicul gol al oltenilor, în prelungiri, din penalty, dar a fost prea târziu. Universitatea nu a reușit să egaleze și a rămas pe locul patru, cu 35 de puncte, la opt puncte distanță de lider.
Craiova a mai avut un penalty, la scorul de 1-0, pe care Andrei Ivan l-a executat slab, pe lângă poartă. ”Asta e loterie”, spune atacantul echipei lui Eugen Neagoe. FCSB a câștigat trei puncte importante în Bănie și profită, astfel, de pasul greșit făcut de liderul Farul Constanța (1-1 cu Sepsi).
Elvir Koljic: ”Ivan a vrut să-l bată și al doilea penalty”
„E greu, cred că am meritat să luăm trei puncte, am avut multe ocazii, dar nu am reușit să marcăm mai mult. Cred că ei, din două ocazii, au marcat două goluri. Nu regret (n.r. – că nu a bătut primul penalty), Ivan rămâne cel care bate mereu primul, dar a vrut să-l bată și pe al doilea, normal.
A vrut, dar mi-a dat mie mingea, am marcat, dar din păcate nu am reușit să câștigăm. Presiune? Asta e loterie, cum se zice. Eu mă bucur că am reușit să dau gol și Ivan rămâne cel care bate primul. Ăsta e fotbalul, dacă Ivan dădea gol, mă bucuram pentru el, pentru echipă”, a spus Koljic.
FCSB are 40 de puncte, dar poate reveni pe locul trei dacă CFR Cluj va câștiga în Giulești. În următoarea etapă, vicecampioana va juca pe teren propriu cu Sepsi.
De partea cealaltă, Universitatea Craiova a rămas pe locul patru, cu 35 de puncte, și mai are doar șanse teoretice pentru titlu. Oltenii se vor duela în următoarea rundă cu CFR Cluj, în Gruia.