Kosovarii au reacționat, după ce FCSB a fost eliminată din Champions League

FCSB, eliminată de Shkendija! Campioana României va întâlni pe Drita în Europa League

Shkendija, echipa albanezilor din Macedonia de Nord, a reușit o adevărată surpriză și s-a calificat în turul 3 preliminar din UEFA Champions League, după ce a eliminat FCSB cu scorul general de 3-1.

În returul de pe Arena Națională, formația bucureșteană a deschis scorul prin Juri Cisotti, însă oaspeții au revenit spectaculos pe tabelă, marcând de două ori prin Latifi și Krstevski, și obținând calificarea istorică.

Kosovarii, în extaz după calificarea celor de la Shkendija

Imediat după fluierul final, fanii din Kosovo și-au exprimat entuziasmul online, felicitând echipa din Macedonia de Nord, susținută intens în zonă datorită originii albaneze a jucătorilor.

„SUPER SHKENDIJA! Felicitări pentru prima participare în competițiile europene pentru cluburi”, au scris kosovarii pe Twitter.

Shkendija are garantată cel puțin participarea în grupele UEFA Conference League, în cazul în care va fi eliminată în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor de Qarabag, și mai apoi din play-off-ul Europa League.

FCSB – Drita: duel în Europa League pentru un loc în play-off

După înfrângerea cu Shkendija, FCSB a fost „retrogradată” în UEFA Europa League, unde va întâlni în turul 3 preliminar pe Drita, campioana din Kosovo.

Drita vine după o victorie în fața celor de la Differdange (Luxemburg), scor general 4-2, în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor, dar a cedat apoi în fața lui Copenhaga, scor 0-3.

Dubla dintre FCSB și Drita este programată pentru 7 și 14 august.

Lasă un comentariu