FCSB, însoțită de 20 de bodyguarzi la Priștina pentru duelul cu Drita. Presa din Kosovo: „Ridicol, ridicol, ridicol”
FCSB a ajuns miercuri după-amiază la Priștina, unde joi seară, de la ora 21:00, va disputa manșa retur cu Drita, în turul trei preliminar al Europa League. După victoria cu 3-2 obținută la București, echipa campioană a României a surprins printr-o măsură de securitate rar întâlnită: delegația a inclus aproximativ 20 de bodyguarzi, îmbrăcați similar staff-ului tehnic.
Presa din Kosovo a reacționat imediat, considerând situația exagerată. „FCSB pare pregătită, dar e ridicol – președintele clubului a trimis 20 de bodyguarzi cu echipa”, au titrat cei de la Telegrafi.
În articolul lor, jurnaliștii kosovari au detaliat: „După victoria cu 3-2 de la București, campioana României, FCSB, a aterizat astăzi la Priștina, pentru meciul cu Drita. Fanii adverși lipsesc, dar Gigi Becali, președintele FCSB-ului, a luat în serios măsurile de siguranță și a apelat la ceva ridicol. A trimis vreo 20 de bodyguarzi împreună cu echipa, acțiune pe care a catalogat-o drept necesară. O situație ridicolă, având în vedere că toate cluburile au fost primite bine și cu respect în Kosovo. Președintele Becali este cunoscut pentru acțiunile și declarațiile scandaloase. El decide echipa de start în aproape toate meciurile. A luat decizia să trimită echipa cu bodyguarzi după ce a ‘auzit el ceva’, deși nu a fost niciodată o problemă de securitate cu echipele care au călătorit la Priștina”.
Aberdeen așteaptă în play-off
Dacă FCSB trece de Drita, va evolua în play-off-ul Europa League împotriva lui Aberdeen, câștigătoarea Cupei Scoției. În caz contrar, roș-albaștrii vor continua în play-off-ul Conference League, unde ar întâlni câștigătoarea duelului dintre Differdange (Luxemburg) și Levadia Tallinn (Estonia).