Kyros Vassaras, explicații pentru cea mai controversată fază din FCSB – Dinamo

FCSB s-a impus cu 2-1 în derby-ul contra lui Dinamo, însă partida a fost marcată de un moment controversat. În minutul 36, dinamoviștii au cerut un penalty pentru un posibil henț comis de Siyabonga Ngezana, deja avertizat, în timpul unui duel aerian cu Perica. Arbitrul Istvan Kovacs nu a acordat lovitura de pedeapsă, declanșând numeroase discuții în fotbalul românesc.

Kyros Vassaras explică faza contestată din FCSB – Dinamo

Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, a explicat decizia lui Istvan Kovacs, menționând că arbitrul a cerut intervenția VAR pentru a verifica dacă Ngezana a atins balonul cu mâna.

După analiza imaginilor disponibile, arbitrii VAR, Sorin Costreie și Adrian Ghinguleac, au considerat că nu există dovezi clare care să confirme un henț al fundașului FCSB-ului.

Vassaras a clarificat, de asemenea, că un eventual henț evident al lui Ngezana nu ar fi dus la eliminarea acestuia, întrucât, conform regulamentului, în astfel de situații se dictează doar penalty, fără cartonaș galben.

„Arbitrul le-a semnalat colegilor din camera VAR că ar putea exista o atingere a mingii cu mâna, însă nu a observat nicio modificare a traiectoriei acesteia înainte ca atacantul să lovească balonul cu capul. Prin urmare, a solicitat o verificare suplimentară. După revizuirea imaginilor disponibile, oficialii VAR nu au putut determina în mod evident dacă mingea a fost atinsă cu mâna. Nu s-au observat schimbări în traiectoria sau rotirea balonului, aspecte esențiale în analiza VAR. În consecință, arbitrul VAR a decis că nu există suficiente dovezi pentru a interveni.

Monitorizarea VAR se bazează pe imagini provenite de la camerele de pe teren, însă sistemul permite doar o ușoară încetinire a reluărilor, fără a oferi un super slow-motion care să ajute la analizarea fiecărui cadru. De asemenea, echipamentele disponibile nu permit o mărire a imaginii fără distorsionare. Dacă ar fi fost o atingere clară a mingii cu mâna, conform Legilor Jocului, aceasta ar fi fost interpretată drept henț neintenționat, ceea ce ar fi dus la acordarea unui penalty, dar fără cartonaș”, a explicat Vassaras într-un comunicat publicat de FRF.

2 comentarii la „Kyros Vassaras, explicații pentru cea mai controversată fază din FCSB – Dinamo”

  1. Chiar dacă ar fi fost henț ,de câte faulturi și chiar hențuri a fost furată FCSBEUL, poate merita și ea să fie absolvită de unul.

    Răspunde
    • Bună, atâta zarvă pentru un eventual penalty, decizia a fost corectă din punctul meu de vedere . Arbitraj foarte bun făcut de I. Kovacs . Încheiați discuția odată și haide-ți cu toțiii să-i ținem pumnii echipei FCSB contra celor de la O. Lyon . Mândru că sunt român , mândru că avem şi noi o echipă în E. League. Sper ca acest vis, să continue …

      Răspunde

Lasă un comentariu