Latovlevici, despre Reghecampf: ”A zis mister să nu mai veniți la masă, că oricum ați întârziat”

Iasmin Latovlevici (38 de ani), retras anul trecut din fotbal, a dezvăluit un episod neștiut din perioada în care a evoluat la FCSB sub comanda lui Laurențiu Reghecampf (49 de ani).

Reghecampf, aflat la începutul mandatului său ca antrenor principal al echipei ”roș-albaștrilor”, a implementat mai multe reguli stricte pentru a se impune în fața jucătorilor. Iasmin Latovlevici a povestit recent un episod în care el și Ciprian Tătărușanu, retras recent din activitate, au fost sancționați pentru că au întârziat la una dintre mese.

În urma acestui incident, „Reghe” a decis pe loc ca cei doi să se antreneze separat de restul echipei, iar Tătărușanu a fost deposedat de banderola de căpitan.

”Reghecampf mi-a dat un reset, ca să înțeleg că nu mai merge cu ce a fost înainte. Înainte de el, se schimbau antrenorii foarte des la Steaua, nu mai înțelegeai nimic.

Îmi aduc aminte că Reghecampf a spus de la început: ‘Cine întârzie la masă sau la antrenament ia amendă’. A întârziat Mihai Costea, a luat amendă, iar înaintea lui mai întârziase cineva. Tot așa, i-a spus să plătească berea când ieșim.

Eram în cantonament în Austria, stăteam cu Tătărușanu în cameră, cum am stat 5 ani. De obicei, el își punea alarma, se trezea mai repede și mă trezea și pe mine. La un moment dat, îmi zice speriat: ‘Trezește-te, trezește-te!’. Eu: ‘Ce s-a întâmplat, mă?!’. ‘Am întârziat la masă!’, ‘Am întârziat la masă!’. Îmi iau repede pantalonii, invers, și zic: ‘Hai, hai, hai!’.

Când ieșim pe hol, vine maseurul la noi: ‘A zis mister să nu mai veniți la masă, că oricum ați întârziat’. Atunci, Tătărușanu zice: ‘Nu mai merg nicăieri!’ și se întoarce în cameră. ‘Tătă, hai să mergem!’, el: ‘Nu mai merg nicăieri, băga-mi-aș…’. Asta a fost greșeala noastră, că nu am coborât.

Înainte de următorul antrenament, aveam ședință. Tătărușanu era în fața mea, eu în spatele lui. Începe Reghecampf: ‘Bă, băieți, nu se poate așa ceva, nu există. De azi înainte, Tătărușanu nu mai e căpitanul echipei.

Iar Lato, dacă nu îți schimbi atitudinea, nu mai joci niciodată aici’. Ăștia nu știau ce se întâmplă. Martinovic și Pîrvulescu întreabau: ‘Dar ce s-a întâmplat?’. ‘Cum, nu știți ce s-a întâmplat? Tătărușanu și Lato au întârziat la masă’. Deși înainte cei care întârziaseră au plătit berea…

La antrenament, noi ne pregăteam separat. Mă gândeam: ‘Ce am făcut, am omorât pe cineva?!’. Dar pentru acel nivel de disciplină, era necesar.

Stăteam în spatele porții la antrenament. Ne-am comportat exemplar. Aveam sprinturi în zig-zag, brazda sărea după mine. Tătă, la fel – sărea din bară în bară. Tommy Neubert mi-a povestit ulterior că i-a spus lui Reghe: ‘Laur, nu poți să-l ții pe ăsta (n.r. – despre Latovlevici) pe margine’. Reghe, zâmbind: ‘Știu, dar mai lasă-l un pic’”, a dezvăluit Latovlevici, conform gsp.ro.

Lasă un comentariu