Laurențiu Reghecampf și asemănarea dintre România și FCSB-ul din urmă cu 10 ani: ”Așa a fost și atunci”

Laurențiu Reghecampf a făcut o paralelă între naționala României de azi și echipa FCSB-ului din urmă cu mai bine de 10 ani, pe vremea în care era principalul formației bucureștene.

Antrenorul Laurențiu Reghecampf, specialist Pro TV pe parcursul EURO 2024, a avut doar cuvinte de laudă pentru România, stafful tehnic al echipei naționale și suporteri după partida de luni cu Ucraina. De asemenea, a avut o reacție categorică marți seară, după întâlnirea dintre Turcia și Georgia (scor 3-1), în direct în emisiunea Studio EURO 2024, de la Pro Arena.

Întrebat despre meciul României cu Ucraina, Laurențiu Reghecampf a descris victoria cu un singur cuvânt: „incredibilă”. Fostul antrenor al FCSB a fost prezent la Studio EURO 2024 și a declarat că modul în care se prezintă naționala României la EURO îi amintește într-o oarecare măsură de FCSB-ul pe care îl pregătea acum mai bine de 10 ani. El a remarcat unitatea din vestiar, amintindu-și cu plăcere cum a reușit să creeze un grup unit la FCSB, unde jucătorii nu erau doar colegi, ci și prieteni.

Edward Iordănescu are un mare merit pentru acest aspect, reușind să formeze o echipă unită încă de la numirea sa ca selecționer, subliniind importanța apropierii între jucători nu doar pe teren, ci și în afara acestuia.

”În partida cu Ucraina au fost momente în care România a dictat ritmul, dar pot să fac o paralelă cu Steaua (n.r. – FCSB) la nivelul atmosferei de la nivelul lotului, de la nivelul vestiarului. Toți jucătorii erau motivați, nu era nimeni supărat pe bancă pentru faptul că a fost rezervă, că nu a jucat sau a intrat pe parcurs.

Ceea ce este foarte bine, pentru că este nevoie de atmosferă ca să ai rezultate. Avem jucători care pot face diferența, Man, Stanciu, dar atmosfera e foarte importantă.

Aici, în ceea ce înseamnă atmosfera, pot să fac o paralelă cu Steaua (n.r. – FCSB)”, a precizat Laurențiu Reghecampf în cadrul emisiunii Studio EURO 2024, de la Pro Arena.

România, pe primul loc în grupa de la EURO 2024!
După un start entuziasmant la EURO 2024, tricolorii conduși de Edward Iordănescu se pregătesc să înfrunte naționala Belgiei, sâmbătă, la Koln, de la ora 22:00. Meciul va fi transmis LIVE pe Pro TV și VOYO și va fi disponibil live-text cu video exclusiv pe Sport.ro.

Luni, în partida împotriva Ucrainei, golurile care au adus bucurie în casele românilor au fost marcate de Nicolae Stanciu, Răzvan Marin și Denis Drăguș. Dennis Man a oferit două pase decisive, contribuind semnificativ la această victorie, iar golul căpitanului Nicolae Stanciu a fost considerat cel mai frumos al competiției până acum, impresionând atât fanii, cât și experții.

Lasă un comentariu