După plecarea lui Dică de la echipă, FCSB a început căutarea unui antrenor. Pe listă au fost multe nume, printre care Reghecampf, preferatul fanilor dar și mulți alții. Cu toate astea totuși, noul antrenor este Leo Strizu.
Leo Strizu (55 de ani), antrenorul principal al celor de la FCSB, care se va afla duminică la al patrulea meci pe banca roș-albaștrilor, la întâlnirea cu Chindia, a spus de ce a fost ales și care este rolul său la echipă.
Strizu a spus de ce a fost ales la FCSB: ”Aș vrea să menționez clar”
Strizu a venit la conferința de presă oficială, organizată cu o zi înaintea partidei de la Ploiești, dar nu a reușit să ofere prea multe informații despre vicecampioana Ligii 1 și despre strategia pe care a ales-o clubul pentru următoarele două partide, cea cu dâmbovițenii și restanța de joi cu CFR Cluj.
”Aș vrea să menționez clar. Venirea mea sau opțiunea patronului de a veni la echipă este pentru că am avut licența PRO.
În cel mai mic detaliu și cel mai bine știe Pintilii, care organizează foarte mult echipa. Nu știu care e planul după meciul cu Chindia, e și puțin timp la dispoziție, imediat vine meciul cu CFR”, a spus Strizu.
Strizu: ”Echipa e foarte mobilizată”
Strizu a spus, totuși, că are speranțe legate de un parcurs bun al FCSB-ului pe acest final de an.
”De partea noastră, echipa este pe un drum foarte bun, rezultatele ne confirmă acest lucru şi am mare încredere că la finalul meciului de mâine seară vom obţine cele trei puncte.
Mergem cu această speranţă că putem obţine victorii până la final. Echipa e foarte mobilizată e foarte conştientă de ceea ce urmează, a arătat că are un apetit foarte bun de a înscrie, avem foarte multe ocazii de joc”, a mai spus Strizu.
Nu cred că e o mirare pentru nimeni despre cum sta treabă la FCSB în privința antrenorului, dar atâta timp cât rezultatele vin nici nu cred că e foarte important cine e antrenorul principal, cine joacă și alte detalii. Importante sunt rezultatele și cele 3 puncte. Puncte pe care le vom obține destul de greu în meciul cu Chindia, sunt convins de asta.