Leo Strizu ”Domnul Becali hotărăște, noi suntem simpli executanți!”

Ce îmi place la Leo este că e sincer, îmi plac oamenii de genu. Măcar e unul din putinii antrenori care dau cărțile pe față.

Înaintea meciului cu CS Mioveni, programat luni, de la ora 19:00, în direct la Digi Sport 1, Leo Strizu, antrenorul din acte al celor de la FCSB, a abordat mai multe subiecte.

Leo Strizu: „Domnul Becali hotărăște, iar noi suntem simpli executanți”

După ce patronul Gigi Becali a dezvăluit zilele trecute că absolut toate deciziile de la FCSB îi aparțin, acum, Leo Strizu a confirmat și el acest lucru. Tehnicianul roș-albaștrilor a spus că atât el, cât și restul angajaților de la vicecampioana României ascultă sfaturile finanțatorului și sunt simpli executanți.

„Trebuie să menționez acest fapt. Am fost ales de patron, sunt mândru de asta, dar eu am venit în timpul campionatului și Pintilii are rolul cel mai important. Nu are rost să îmi aduc eu merite. Eu ocup locul secund. Mă consult cu Pintilii, el este deschis. Vorbim, analizăm adversarul, dar rolul meu este în plan secund.

(n.r. dacă au existat telefoane la pauza meciului cu Botoșani) Atât de preocupat am fost, pentru că a fost primul meci, și nu cred că cineva a primit vreun telefon. Domnul Becali hotărăște, iar noi suntem simpli executanți, din punctul meu de vedere”, a spus Strizu, la conferința de presă.

Gigi Becali a recunoscut că e patron-antrenor la FCSB: ”De ce-l mai întrebați pe Leo Strizu?”

Gigi Becali a fost convins de jocul FCSB-ului sub comanda lui Pintilii, astfel a creat cadrul legal pentru ca fostul mijlocaș să continue la cârma echipei. Așa a ajuns Leo Strizu antrenor principal în acte la vicecampioana României, iar gruparea roș-albastră a câștigat primul meci cu el ”la cârmă”, 3-2 cu FC Botoșani.

În cadrul unei intervenții telefonice la emisiunea Fotbal Club, Becali a recunoscut fără nicio reținere că, de fapt, el ”taie și spânzură” la echipă, iar Mihai Pintilii doar susține antrenamentele.

Nu vă supărați, de ce-l mai întrebați pe Leo Strizu cine face echipa și schimbările? Nu știți?”, a spus Gigi Becali, iar replica lui Radu Naum, moderatorul emisiunii, a venit imediat: ”Dumneavoastră, da, știu”. ”Păi, și atunci ce mai vreți?”, a întrebat retoric Becali.

Pintilii face antrenamentele. Trebuie ca televiziunile să ceară să vină Pintilii la interviuri. La Croitoru, Federația, Liga nu au văzut, acum s-au autosesizat”, a încheiat patronul FCSB-ului.

Pentru Leo adevăratul test este în meciul cu CFR Cluj, meci important pentru roș albaștrii.

Lasă un comentariu