Lovitură la FCSB! „Roș-albaștrii” ar putea rămâne fără un jucător important înainte de startul play-off-ului. Anunțul făcut de Mihai Stoica

Cele două echipe se duelează în prima etapă a play-off-ului din Superligă sâmbătă, 18 martie, de la ora 20:00.

În sezonul regulat, FCSB nu a reușit să o învingă pe Universitatea Craiova. Oltenii s-au impus în tur cu 2-1, iar în retur, pe Arena Națională, echipa din Bănie a plecat cu un singur punct.

Lovitură la FCSB! „Roș-albaștrii” ar putea rămâne fără un jucător important înainte de startul play-off-ului. Anunțul făcut de Mihai Stoica

Mihai Stoica, managerul general FCSB, a evidențiat faptul că Joonas Tamm s-a îmbolnăvit. În consecință, fundașul „roș-albaștrilor” ar putea lipsi de la meciul formației din Berceni din play-off.

Mai mult, Mihai Stoica a precizat că Joonas Tamm ar putea lipsi, în cazul în care nu-și revine mai repede, și de la naționala Estoniei, care are un joc de pregătire pe 23 martie cu Ungaria și oficial pe 27 martie cu Austria, în preliminariile pentru EURO 2024.

„Tamm are gripă tip B şi cu febră. Nu ştiu dacă la echipa naţională va pleca cu problemele astea. Azi dimineaţă, avea 38,2 (n.r. grade)”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.

„Nu au cu ce să ne surprindă!” Lucian Filip, mesaj războinic înaintea duelului cu Universitatea Craiova

„Ne aşteptăm la o partidă grea, împotriva unei echipe care în fiecare an îşi propune să câştige campionatul. Au un antrenor cu experienţă, au jucători de echipă naţională, cu siguranţă va fi o partidă dificilă. Nu ştiu dacă e vorba de revanşă, dar noi ne dorim să începem cu dreptul play-off-ul şi ne dorim să câştigăm acest meci. De fapt, toate meciurile le vom juca la victorie. Universitatea e o echipă care vrea să joace fotbal întotdeauna, care se deschide. Şi nouă ne convine acest lucru. Îmi doresc ca jucătorii să aibă aceeaşi abordare ca în meciul trecut.

Craiova nu cred că are cu ce să ne surprindă, îi ştim foarte bine, mai ales că am jucat de curând cu ei. E foarte important cum vor intra băieţii în teren. Dacă vom fi concentraţi, e greu să ne stea cineva în cale. Aproape în fiecare an începem slab sezonul şi luptăm de la meci la meci să recuperăm punctele. Ne dorim foarte mult să luăm cele trei puncte mâine, asta e clar, şi sper ca de la anul să începem şi noi cu avantaj”, a spus Lucian Filip la conferința de presă premergătoare meciului cu Universitatea Craiova.


Fără titlul din 2015, FCSB începe playoff-ul pe locul trei, după Farul și CFR. În primul duel, roș-albaștrii dau peste Universitatea Craiova, pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 20:00.

Lasă un comentariu