Antrenorul pe care a pus ochii Gigi Becali a dezvăluit cum a „furat” meserie de la Cosmin Olăroiu, fostul antrenor al Stelei (acum FCSB).
Ilie Poenaru (46 de ani) încă nu și-a luat licența PRO, deși a început să se pregătească pentru postul de antrenor încă din perioada în care activa ca fotbalist.
Fostul antrenor al lui UTA, Gaz Metan și Academica Clinceni a povestit cum a fost „prins” de Cosmin Olăroiu în timp ce-și nota unul dintre antrenamentele conduse de acesta.
„Cariera de jucător este foarte diferită de ceea ce ți se întâmplă ca antrenor. În școală nu înveți numai de partea tehnico-tactică. Vorbim de comunicare, de managemant, vorbim de foarte multe lucruri pe care le poți învăța la Școala de antrenor.
De la antrenorii pe care îi ai în carieră înveți foarte multe lucruri, dar nici acei antrenori nu stau să te învețe pe tine în provunzime lucrurile.
Discuțiile pe care le-am avut cu antrenorii mei nu au fost de ajuns, pentru că mergând la școală, când am făcut licența B, lincența A, m-am lovit de foarte multe lucruri de care habar nu aveam. Mie mi-au folosit lucrurile pe care le-am învățat.
Mi-am notat tot ceea ce îmi plăcea mie la antrenamente, antrenamentele în care mă simțeam bine. Iar faptul că ce lucram la antrenamente se regăsea în meci, pentru mine a contat foarte mult. Și atunci mi-am notat, cu cuvintele mele, cu desenele mele… mai eram corectat de… Oli (Cosmin Olăroiu), că eram la un moment dat într-un cantonament la Florența… el nu avea obiceiul să intre prin camere pe la noi să vadă ce facem, dar într-o seară, căutând pe cineva din staff, eu având ușa deschisă, a intrat.
Eu eram acolo, la birou, se terminase de jumătate de oră antrenamentul și am simțit o adiere la spatele meu. Mi-a dat o palmă peste cam și mi-a spus: ‘Ce faci piticule, vrei să mă dai afară, nu? Ia uite-l pe ăsta, își notează tot antrenamentul’. Și pe urmă a văzut că aveam un caiet acolo și l-a luat și l-a răsfoit și m-a întrebat dacă îmi place și i-am zis că îmi place ceea ce face și atunci el s-a oferit să mă ajute”, a spus Ilie Poenaru la PRO ARENA, în emisiunea „Ora exactă în sport”.
Ilie Poenaru este acum liber de contract, după ce s-a despărțit de UTA Arad la începutul lunii noiembrie a anului trecut.
- Poenaru a fost dorit în trecut de Gigi Becali, însă nu a mai ajuns să semneze cu FCSB, latifundiarul din Pipera alegând să semneze cu antrenori cu licență PRO, care sunt mai permisivi.