Vicecampioana merge ceas în campionat și ocupă prima poziție în clasamentul play-off-ului Superligii României.
FCSB se află pe locul trei în clasament, având 38 de puncte, la șapte puncte în spatele ocupantei poziției secunde, CFR Cluj. Totuși, CFR Cluj are un meci în plus. Roș-albaștrii vor juca împotriva Universității Craiova duminică seară, iar în cazul unei victorii, își pot majora diferența în clasament la 10 puncte.
Helmut Duckadam, fost președinte de imagine la FCSB, a răspuns categoric la întrebarea dacă FCSB mai poate pierde campionatul în sezonul în curs. El a evidențiat că roș-albaștrilor le este extrem de greu să le mai scape titlul de sub degete cu o asemenea diferență. De asemenea, Eroul de la Sevilla a menționat că un mare avantaj al roș-albaștrilor are legătură cu faptul că celelalte echipe s-au împotmolit destul de des în acest sezon.
”(n.r. Mai poate pierde FCSB campionatul?) Foarte greu. Celelalte echipe îi ajută foarte mult anul acesta, plus că sunt jocurile între ele, deci o să mai piardă puncte și Rapidul, CFR Cluj sau Universitatea Caiova. Nu văd nicio echipă care să meargă șnur și să câștige tot.
La un moment dat am avut îndoieli că FCSB chiar poate câștiga campionatul, pentru că, așa cum am mai spus, are un lot destul de subțire. Însă acum, când am văzut rezultatele care au fost, pot spune că anul ăsta este anul FCSB-ului. Cu ajutorul celorlalte echipe”, a spus Helmut Duckadam, potrivit Fanatik.
FCSB – Universitatea Craiova, de la 20:30
Universitatea este neînvinsă în precedentele şase deplasări din SuperLigă, interval în care a înregistrat patru succese şi două egaluri. Craiovenii au primit cel puţin un gol în 14 dintre cele 16 partide disputate în ediţia curentă din postura de vizitatori. Cea mai recentă dispută din campionat: 28 ianuarie 2024, Universitatea Craiova – FCSB 0-3, goluri înscrise de D. Olaru, Fl. Coman şi D. Miculescu.
FCSB este pe primul loc înainte de meciul cu Universitatea Craiova, cu 38 de puncte și un avans de șapte puncte față de locul doi. Cu o victorie, vicecampioana se poate distanța la zece puncte de locul doi, cu șapte etape înainte de finalul sezonului din Superliga României. În prezent, recordul de asistență din acest sezon de Superligă este deținut de meciul dintre Rapid și FCSB, câștigat de giuleșteni cu 4-0. Atunci au asistat 43.283 de spectatori.