FCSB are mai mulți jucători împrumutați în România sau la cluburi din străinătate în actuala stagiune.
Printre jucătorii împrumutați de FCSB se numără Malcom Edjouma (Bari) și Alexandru Musi (Petrolul). Cei doi sunt cedați până la finalul sezonului, în cazul mijlocașului francez existând și o opțiune de cumpărare pentru gruparea din Serie B.
Malcom Edjouma și Alexandru Musi nu revin la FCSB în iarnă
Întrebat dacă Edjouma sau Musi se pot întoarce mai devreme la FCSB, în această iarnă, Mihai Stoica a negat, spunând că nu există nicio clauză de acest tip în contractele celor doi.
„Am văzut că a jucat ieri Edjouma. A intrat în minutul 60 și ceva. Nu, sub nicio formă. Nu există nicio clauză în contract. Nicio clauză în contract nici la Musi, e sub contract cu Petrolul până pe 15 iunie 2024″, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Malcom Edjouma (27 de ani) a fost împrumutat de FCSB la Bari pentru 200.000 de euro, iar italienii au opțiunea de a-l transfera definitiv pentru încă 600.000 de euro. Mijlocașul francez a jucat până acum doar în 8 meciuri la formația din Serie B (176 de minute), fără să aibă realizări notabile.
Alexandru Musi (19 ani) este unul dintre cei mai importanți jucători ai Petrolului din acest sezon. Eligibil pentru regula U21, mijlocașul a jucat în 21 de partide pentru ploieșteni, a marcat patru goluri și a oferit trei pase decisive.