Marcel Ciolacu nu se lasă și o vrea pe FCSB în Ghencea: „Am depus astăzi un amendament”

Marcel Ciolacu, președintele PSD și al Camerei Deputaților, continuă să susțină ideea că FCSB trebuie să poată evolua în Ghencea.

Ciolacu scrie pe Facebook că a adoptat astăzi un amendament prin care va facilita accesul la bazele sportive ale statului, pe lângă proiectul care prevede ca terenurile din curtea școlii să fie disponibile și în afara orelor de program ale elevilor.

Marcel Ciolacu: „Dacă au putut Roma și Lazio sau Inter cu Milan, sunt convins că vor putea și Steaua cu FCSB”

„Am văzut că orgoliile exagerate ale unor oameni pot bloca folosirea unor baze sportive noi, construite de statul român, din banii românilor. Într-o țară în care oricum prea puțini copii fac sport, să blochezi accesul la infrastructura sportivă este un sabotaj la sănătatea cetățenilor noștri. 

Acesta este motivul pentru care am susținut proiectul prin care terenurile de sport din curtea școlii să poată fi folosite în afara orelor de program. Și acesta este motivul pentru care am depus în proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului adoptat astăzi un amendament prin care să facilităm accesul tuturor celor care doresc să intre în bazele sportive ale statului. 

Până acum, era practic imposibil din cauza birocrației ca cineva să aibă acces, contra cost desigur, la o bază sportivă. Prioritatea este ca oricine face sport în mod organizat – copii, juniori, adulți, să poată folosi mai ușor o bază sportivă modernă. 

Și da, mă bucur că această lege va pune punct și uneia dintre cele mai mari rivalități din fotbalul românesc. Cred că a venit timpul ca și în România rivalitatea să fie înțeleasă doar în termeni sportivi, iar echipele să poată împărți fără probleme același stadion. Dacă au putut Roma și Lazio sau Inter cu Milan, sunt convins că vor putea și Steaua cu FCSB”, a scris Ciolacu pe Facebook.

FCSB, refuzată iar de CSA Steaua

FCSB a vrut să joace meciurile cu CFR Cluj și FC Botoșani, ultimele de pe teren propriu din 2022, pe arena din Ghencea. CSA Steaua a respins cererea, invocând lucrări de mentenanță la stadion fix în perioada 15-19 decembrie, când era programate partidele.

Lasă un comentariu