Legenda din Ghencea și omul de afaceri au colaborat la FCSB. Lăcătuș e acum simpatizant al celor de la CSA Steaua.
Marius Lăcătuș i-a lansat o provocare lui pentru Gigi Becali, după ce milionarul din Pipera a spus că a cumpărat 30 de hectare de pământ în Uganda, unde se gândește să-și facă o academie.
Marius Lăcătuș, legendarul șeptar al Stelei, comentează, din când în când, la televiziunea la care e angajat, și declarațiile patronului de la FCSB, George Becali. Lăcătuș (84 de selecții / 13 goluri în națională) a auzit una dintre afirmațiile latifundiarului de după FCSB – Nordsjaelland 0-0, meci transmis de Pro TV și VOYO, și a lansat o provocare pentru Becali.
Marius Lăcătuș i-a lansat o provocare lui Gigi Becali
Cum omul de afaceri din Pipera și-a exprimat admirația pentru modul în care e organizată Nordsjaelland, grupare care are academii de fotbal în țările din Africa și se bazează pe jucători tineri de pe Continentul Negru, Lăcătuș a dus discuția mai departe. Nordsjaelland are jucători din Burkina Faso, Coasta de Fildeș și Ghana. Sezonul trecut a terminat pe locul al doilea campionatul în Danemarca, după FC Copenhaga.
”Oare nu e mai ușor să facem o academie în România? Când zic să facem, nu mă refer la noi, ci la cei care au posibilități.
Cu un scouting bun, să aduci jucători tineri, pe care să ii implementezi pe parcurs în program și să ajungă să joace la echipa de seniori. Nu ne putem compara cu cei care fac acest lucru deocamdată.
Pe cei de 15-16-17 ani să îi crească altcineva și după aceea, eventual, să îi aduci în academie”, a spus Marius Lăcătuș, potrivit Digisport.
Manşa secundă se va juca în data de 17 august, la Farum.
Dacă va trece de FC Nordsjaelland, FCSB va juca în play-off cu echipa azeră Sabah sau cu Partizan Belgrad. FCSB ar juca prima partida la Bucureşti, pe 24 august, iar manşa secundă în deplasare pe 31 august.