Marius Șumudică a vizitat Palatul lui Gigi Becali și a negociat cu patronul FCSB, recunoscând că i-a acceptat toate condițiile: „Nu am întâlnit niciodată așa ceva”

Marius Șumudică a dezvălui că a fost la Palatul lui Gigi Becali și că a purtat mai multe negocieri cu patronul campioanei FCSB, care îl dorea pe banca echipei.

Tehnicianul a mărturisit că latifundiarul din Pipera era dispus să îi îndeplinească toate cerințele, fiind extrem de surprins de atitudinea acestuia. Marius Șumudică a menționat că Gigi Becali era pregătit să facă orice pentru ca el să preia conducerea tehnică a FCSB. Cu toate acestea, acordul nu a fost finalizat, iar antrenorul nu a dorit să ofere detalii suplimentare despre motivele pentru care nu a ajuns la o înțelegere cu Gigi Becali.

„Recunosc că am avut ofertă de la FCSB, i-am promis, am stabilit tot, mi-a acceptat tot. N-am întâlnit niciodată un patron cu care să discut şi să-mi accepte absolut tot.

Am intrat la el în curte şi până am ieşit mi-a acceptat absolut tot. Nu vreau să intrăm în alte amănunte, dar este un om care promite ceva şi se ţine de cuvânt până la sfârşit”, a declarat Marius Șumudică, conform Fanatik.

De ce îi este Marius Șumudică recunoscător lui Gigi Becali

Chiar dacă nu a mai ajuns să o antreneze pe FCSB, Marius Șumudică i-a făcut o scurtă caracterizare lui Gigi Becali, declarând că îl respectă foarte mult datorită faptului că este un om care mereu se ține de cuvânt în momentul în care face o promisiune. Totodată, tehnicianul a dezvăluit și motivele pentru care îi este recunoscător omului de afaceri, care l-a ajutat în mai multe momente dificile din viața lui.

„Mi-a părut rău din punct de vedere al relaţiei interumane. M-a ajutat în nişte clipe grele pentru familia mea. Mi-a salvat familia de atâtea ori, m-a ajutat când părinţii mei erau intubaţi. Mi-a salvat familia şi din punctul ăsta de vedere o să-l respect toată viaţa mea”, a mai spus Marius Șumudică, conform sursei citate anterior.

 

Lasă un comentariu