Mesaj războinic înaintea duelului dintre România și Belgia

EURO 2024 este transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO, în perioada 14 iunie – 14 iulie 2024.

După prima etapă a grupelor la turneul final din Germania, România s-a numărat printre surprizele plăcute ale competiției, în urma victoriei categorice cu Ucraina, scor 3-0.

Tricolorii au realizat un meci tactic impecabil și se pregătesc acum pentru duelul cu Belgia, care va avea loc sâmbătă, 22 iunie, de la ora 22:00, în direct pe PRO TV și VOYO.

„Belgia e foarte puternică, am avut deja o analiză a adversarului. Nici nu contează cine marchează, important e să ne calificăm din grupă, ne-am câștigat dreptul de a crede în noi. Înainte de fiecare meci avem tot planul, atunci intervine antrenorul cu un discurs, cu ultimele indicații. Mister Edi a făcut diferenta și cu Ucraina, și în preliminarii.

Și la tineret am avut adversari cu nume mai mari, dar tot unitatea ne-a ajutat să avem un turneu bun. Eram chiar ca o familie, se vedea clar și pe teren. A fost un sentiment senzațional să văd după meciul cu Ucraina familiile noastre în tribună. Mi-au dat lacrimile la sfârșit, vedeam suporteri plângând în tribune.

 

După ce începe meciul uit că e Lukaku, că e De Bruyne. Nici nu mai contează numele din jurul meu. Nu am venit aici ca să arăt cine e Florinel Coman, sunt aici ca să ajut echipa pentru rezultatele cele mai bune”, a declarat Florinel Coman, în cadrul unei conferințe de presă.

 

Programul României la EURO 2024

17 iunie (Munchen), România – Ucraina  3-0

22 iunie, ora 22:00: Belgia – România (Koln)

26 iunie, ora 19:00: Slovacia – România (Frankfurt).

Campionatul European din Germania 2024 se va disputa în perioada 14 iunie – 14 iulie și va fi transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO.

Lasă un comentariu