România a fost eliminată în faza optimilor de la EURO 2024, după ce a fost învinsă de Olanda, scor 3-0.
Aventura tricolorilor la EURO 2024 s-a încheiat dureros, cu un eșec fără drept de apel în fața unei echipe care a avut cea mai bună prestație a sa din turneu, după evoluții nefaste în grupă. Cody Gakpo (20) și Donyell Malen (83, 90+3) au marcat golurile unei victorii meritate. După meciul de pe Allianz Arena, tricolorii se pregătesc să revină în România, dar nu înainte de a lăsa vestiarul arenei din Munchen într-o ordine impecabilă și un mesaj emoționant pentru organizatorii turneului final din Germania.
„EURO 2024 a fost pentru fiecare dintre noi una dintre cele mai importante experiențe fotbalistice trăite până acum și ne bucurăm că scena pe care s-a desfășurat a fost cea germană. Fiecare meci, fiecare emoție, fiecare trăire ne-a adus împreună și ne-a făcut să simțim magia fotbalului.
Plecăm din Germania cu gândul că am dat totul pentru România și suntem recunoscători pentru tot ce am trăit în săptămânile petrecute aici. A fost o onoare să facem parte din marea familie a fotbalului european.
Echipa Națională de Fotbal a României”, a fost mesajul transmis de tricolori.