Mesajele afișate de suporterii FCSB-ului la meciul cu Nordsjaelland: ”săgeți” către CSA Steaua

FCSB joacă împotriva lui Nordsjaelland în Ghencea, în turul trei preliminar al Conference League.

Cum s-a întâmplat și la meciul care a consemnat revenirea echipei pe stadionul ”Steaua”, la 1-0 cu CFR Cluj, arena este arhiplină, iar suporterii FCSB-ului din ”Peluza Nord” au avut un mesaj prin care i-au ”înțepat” pe rivalii de la CSA.

Mesajul suporterilor FCSB-ului la meciul cu Nordsjaelland

Ghencea, din nou pe harta europeană / Steaua suntem noi, nimic nu ne destramă”, este mesajul afișat de suporterii FCSB-ului.

De asemenea, în peluză sunt afișate două bannere pe care scrie ”Steaua București”, iar în repriza a doua a fost afișat mesajul: ”Ați încercat să ne opriți, dar spiritul nostru nu poate fi învins”.

Pe stadionul ”Steaua”, la meciul cu Nordsjaelland sunt prezenți aproximativ 28.000 de suporteri, câți au fost și la confruntarea cu CFR Cluj.

Sabah sau Partizan, în play-off-ul de Conference League

Echipa care câștiga ”dubla” FCSB – Nordsjaelland va juca în play-off-ul de Conference League cu învingătoarea meciului Sabah Baku – Partizan Belgrad.

Azerii au produs surpriza în tur și s-au impus cu 2-0.

Lasă un comentariu