Mesajul lui Andrei Cordea după declarația lui Gigi Becali

Andrei Cordea, liber de contract după despărțirea de Al Tai! Becali: „Chiar o să mă interesez de el”

Andrei Cordea a devenit liber de contract după despărțirea de Al Tai, echipă din Arabia Saudită la care fusese transferat de FCSB în 2023, pentru suma de 1,31 milioane de euro.

La doi ani de la plecarea în Golf, fotbalistul român ar putea reveni în Superliga. Gigi Becali a fost luat prin surprindere de această veste și a declarat că va analiza posibilitatea readucerii lui Cordea la FCSB.

„Nu știam că e liber de contract Cordea. Chiar o să mă interesez. El a jucat bine la noi. Sun acum și le zic să vadă cu Cordea”, a spus Gigi Becali pentru GSP.

Mesajul emoționant al lui Andrei Cordea după plecarea din Arabia Saudită

La câteva ore după declarațiile patronului FCSB, Andrei Cordea a postat un mesaj pe Instagram în care a confirmat plecarea de la Al Tai și le-a mulțumit celor alături de care a petrecut doi ani:

„Timpul meu la Al-Tai a ajuns la final, dar amintirile vor rămâne cu mine pentru totdeauna. Le mulțumesc tuturor colegilor, antrenorilor, staff-ului și fanilor incredibili. Ați făcut ca această călătorie să fie una specială. Cu inima plină, îmi iau rămas-bun.”

Se pregătește o revenire la FCSB?

Declarațiile lui Gigi Becali și statutul de jucător liber fac din revenirea lui Cordea la FCSB o variantă plauzibilă. Rămâne de văzut dacă negocierile vor demara în perioada următoare și dacă fostul marcator al roș-albaștrilor în meciul cu West Ham din Conference League va îmbrăca din nou tricoul echipei bucureștene.

Lasă un comentariu