Clubul Dinamo a lăsat fanii mască în cursul zilei de vineri, când a emis comunicatul oficial prin care se confirmă încetarea raporturilor contractuale cu tehnicianul croat Zeljko Kopic.
Decizia a luat prin surprindere întreaga suflare dinamovistă, fiind privită ca un adevărat scenariu de coșmar de către susținătorii echipei.
Imediat după oficializarea plecării, Zeljko Kopic a ținut să transmită un mesaj de adio profund, adresat tuturor celor care suflă în culorile alb-roșii:
”Dragă familie Dinamo,
Uneori este foarte greu să exprimi în cuvinte toate emoțiile.
Doi ani și jumătate de viață alături de un club atât de mare și de istoric, alături de familia Dinamo.
A fost o călătorie extraordinară, plină de emoții sincere, mândrie și luptă pentru Dinamo. Fără limite, cu totul și cu totul.
Pentru mine a fost mult mai mult decât o slujbă, mai mult decât muncă grea și viață la limită.
A fost o legătură cu spiritul Dinamo, o responsabilitate uriașă de a construi ceva pentru prezent, dar și pentru viitorul clubului. Ceva ce va oferi clubului Dinamo șansa de a continua să crească și de a ajunge acolo unde merită să fie, acolo unde noi toți vrem să vedem clubul nostru.
Acum, când a sosit momentul să ne despărțim, vreau să vă mulțumesc din toată inima.
Le doresc tuturor jucătorilor, staff-ului, conducerii, angajaților și suporterilor să rămână uniți, să lupte cu pasiune și să scrie un nou capitol frumos din istoria lui Dinamo.
Nu voi uita niciodată nicio zi petrecută alături de Dinamo, fiecare moment de susținere, doar amintiri frumoase vor rămâne în sufletul meu pentru totdeauna.
Așa cum au spus suporterii noștri, am venit ca un străin și plec ca un Câine Roșu,
Hai Dinamo! 懶❤️”
Revoltă totală în mediul online: Fanii cer demisii și acuză conducerea
Vestea a declanșat un val uriaș de nemulțumire pe rețelele de socializare, mulți dintre fani refuzând inițial să creadă că informația este reală. Criticile s-au îndreptat instant către șefii din birouri, în special spre Andrei Nicolescu.
Iată o selecție a comentariilor lăsate de suporteri, care reflectă starea de spirit din tabăra dinamovistă:
- ”E prank de ala?”
- ”Era evident ca nu avea sens sa mai stea sub o conducere asa incompetenta”
- ”Dezastru…..sa vină Burcă sau Stoicanetti. Este de noaptea minții ce se întâmplă acum la Dinamo. În loc să avem continuitate, să contruim un lot capabil alături de un antrenor ce a reușit să îți aducă o identitate în joc, noi preferăm experimentele. Ce antrenor român disponibil se poate ridica în momentul de față la nivelul lui Kopic?”
- ”Sper ca e doar o gluma!?郎”
- ”Ne așteaptă din nou Liga 2 !! Mulțumim Nicolescu și întregul staff”
- ”Ce maaaaaa?????!”
- ”Ne am nenorocit… felicitări dl președinte”
- ”Foarte bine că pleacă, nu se complace cu asemenea conducători mincinoși și superficiali! Toate cele bune, mister!”
- ”Ne-am dus , gata!”
- ”Nu pot să cred ca a plecat , singurul om competent pe care l am avut , l am pierdut”
- ”Sa plece Nicolescu!”
- ”Nu se poate”
- ”Asta chiar e horror, am ramas fara cuvinte”
- ”Se anunta iar un an greu”
- ”Mai bine pleca Nicolescu, decât Kopic…”
- ”Nu cred așa ceva…..”
- ”Nu cred …..”