Daniel Oprița a discutat despre viitorul său la CSA Steaua și posibilitatea ca Victor Pițurcă să i se alăture în următoarea perioadă.
Aflat pe banca „militarilor” încă din 2019, fostul atacant a subliniat că viitorul său încă nu este pus la punct și urmează să ia o decizie în acest sens.
Cu toate astea, Oprița a recunoscut că experiența lui Victor Pițurcă le-ar fi de mare folos celor de la CSA Steaua, însă a precizat că nu știe dacă se va întâmpla acest lucru.
„Am contract până în iunie 2024. Voi decide atunci ce fac, depinde de context. Dacă vine Pițurcă la CSA? Vorbesc des cu el, dar nu mi-a zis nimic pe acest subiect.
Experiența lui ar ajuta enorm clubul, dar nu știu ce se va întâmpla”, a spus Daniel Oprița, potrivit iAMSport.ro.
Oprița dezvăluia că se gândește la plecare, în urmă cu câteva zile
În urmă cu câteva zile, Daniel Oprița dezvăluia că se gândește să plece de la CSA Steaua, după ce conducerea nu i-a oferit încă prelungirea contractului.
„Eu mai am puțin și mi se termină contractul și nu mai vreau să vorbesc despre cine va veni și cine va pleca. Ăștia sunt jucătorii pe care îi am și îmi voi duce treaba la bun sfârșit.
Mi se termină contractul, e clar. Dacă m-ar fi dorit, clubul probabil că mi-ar fi făcut o ofertă. N-am avut nicio ofertă. Nu am discutat nimic. Atât timp cât mai ai puțin și intri în ultimul an sau în ultimele șase luni și nu ți se face ofertă, e clar că cineva… Le las lor Steaua, să facă mai bine decât am făcut eu, dacă am greșit față de cineva îmi cer scuze, dar nu vreau să mă cert cu nimeni.
Dacă e cineva mulțumit poate te abordează și cu un an înainte ca să construiești o strategie, să urmărești jucători. Așa ar fi normal, să nu semnezi în altă parte. Eu pentru ce să mă gândesc la sezonul viitor? Mai ales că mulți jucători își termină contractele.
Nu contează cine trebuie să îmi propună. Eu spun doar ce se întâmplă. N-am ce să vorbesc, ce jucători vreau, când eu nu mai am contract și nu am un viitor. E clar că mă gândesc la lucrul ăsta când nimeni nu mă abordează. Înseamnă că așteaptă să termin contractul și nu e nicio problemă. Cam asta e”, a declarat Oprița, potrivit Fanatik.