FCSB în fața revanșei cu Metaloglobus: Daniel Popa revine ca adversar
FCSB se pregătește pentru o partidă extrem de importantă împotriva celor de la Metaloglobus, meciul fiind programat luni, 23 februarie, începând cu ora 20:00. Cele două echipe s-au mai întâlnit în tur, la Clinceni, unde Metaloglobus a produs surpriza și a câștigat cu scorul de 2-1.
Experiența, arma principală a celor de la Metaloglobus
Aflați într-o situație dificilă în clasament, cei de la Metaloglobus își pun toate speranțele în noile achiziții. Daniel Popa, atacantul sosit recent, și portarul George Gavrilaș sunt considerați pilonii care pot aduce puncte împotriva campioanei. Clubul a transmis un mesaj de mobilizare:
„Experiență la superlativ! George Gavrilaș a jucat pentru prima oară în Superliga în 2012, în timp ce Daniel Popa a debutat pe prima scenă în 2016. Ei sunt doi dintre jucătorii care sperăm să ne ducă spre un rezultat bun contra celor de la FCSB. Hai, Metalo!”
Daniel Popa a ajuns la FCSB de la Universitatea Cluj pentru suma de 300.000 de euro, la dorința lui Gigi Becali, însă parcursul său în tricoul roș-albastru a fost unul modest: 2 goluri în 30 de apariții.
Daniel Popa: „FCSB a fost un pas înainte”
Deși aventura sa la clubul lui Gigi Becali s-a încheiat după doar jumătate de an, atacantul privește retrospectiv cu recunoștință și maturitate, asumându-și lipsa de eficiență:
„Pentru mine, FCSB a fost un pas înainte, nu înapoi. Am jucat în Europa, preliminariile Champions League, am câștigat Supercupa României. Mie nu mi se întâmplase aceste lucruri până la vârsta aceea. Pot să spun că am câștigat și campionatul, am jucat vreo 15 meciuri. Mi-a făcut un bine și nici nu chiar am ce să le reproșez celor de acolo. Trebuie să spun și adevărul, nu am jucat nici foarte bine ca să rămân acolo foarte mulți ani. Acesta este adevărul. În fotbal, când ai o șansă trebuie să profiți de ea. Două minute, cinci minute, nu contează”, a declarat fotbalistul pentru digisport.ro.
Pentru FCSB meciul cu Metaloglobus este decisiv. Suporteri încă speră că echipa că prinde play off. Multe depinde totuși de acest meci.