Giuleștenii au transferat unul dintre cei mai talentați tineri jucători din România, al cărui tată este de origine egipteană.
Printre achizițiile Rapidului din această vară se numără și puștiul Omar El Sawy (19 ani). Acesta este născut la Târgu Mureș, provine de la AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, poate juca ca atacant sau mijlocaș ofensiv, este cotat la 100.000 de euro și are dublă cetățenie, română și egipteană.
Cu echipa din Harghita a câștigat finala Ligii Elitelor și Cupa Elitelor U19, în 2022, ambele partide fiind disputate pe arena din Giulești. În sezonul precedent, a bifat 21 de meciuri și un gol pentru ciucani, care au câștigat Grupa A a play-out-ului Ligii 2.
„Faptul că sunt antrenat de Adrian Mutu este o mare parte din uimirea mea”
„Încă nu știu ce înseamnă pentru mine să fiu la Rapid. Până acum o lună nu-mi dădeam seama ce înseamnă să faci parte din acest club. Faptul că sunt antrenat de Adrian Mutu este o mare parte din uimirea mea, pe care am avut-o în ultima perioadă. Când mi-am dat seama unde am ajuns și așteptările pe care le are lumea pentru acest club, tradiția pe care o are Rapidul. Sunt mândru că pot să reprezint acest culori.
Cum poate să reacționeze un copil când îl vrea un club atât de mare? A fost o clipă pe care nu o s-o uit, e un moment care a rămas întipărit în mintea mea și a părinților mei. Faptul că am reușit să semnez, să finalizez contractul și să ajung aici e un mare motiv de bucurie pentru mine. Ca să procesez informația am stat mult cu gândurile mele și am realizat că am treabă multă. Faptul că există această provocare în fața mea este cel mai mare motiv de bucurie pentru mine, în acest moment. Sunt o persoană care iubește să-și impingă limitele.
„Faptul că pot fi coleg cu un jucător ca Săpunaru, nici nu se poate descrie în cuvinte”
Târgu Mureș nu e un oraș foarte mare și a fost o mare surpriză pentru prietenii mei. Mulți au spus că nu se așteptau ca eu să ajung la un club de Liga 1. Asta mi-a dat un plus de satisfacție, pentru că mi-am demostrat atât mie, cât și altora, că sunt capabil de lucruri mari. În continuare vreau să demonstrez asta.
Trofeele pe care le-am câștigat pe Giulești, nu se pot compara cu campionatul pe care o să-l câștigăm în anii ce vor veni. Faptul că pot fi coleg cu un asemenea jucător ca Săpunaru, nici nu se poate descrie în cuvinte. A câștigat Europa League cu Porto, cred că visul oricărui jucător e să câștige un trofeu european cu echipa lui. Cred că ar fi o experiență interesantă pentru mine să stau cu el în cameră, ținând cont între discrepanța între vârstele noastre. Dacă știu să fac patul? Al meu, da.
„Adversarii pe care o să-i am or să fie de un calibru de zece ori mai mare”
Acum sunt emoționat, o să fiu puțin mai emoționat când îmi va striga numele tot stadionul, sper să le dau motive să o facă. Cred că nivelul în care se joacă la Liga 2 e mai hazardat, mai haotic, în Liga 1 echipele sunt mult mai bine organizate. Sunt sigur că jocul este mult mai rapid, mult mai fizic, cu jucători mai puternici. Adversarii pe care o să-i am or să fie de un calibru de zece ori mai mare decât cei pe care i-am avut până acum.
Meciurile pe care aștept cel mai mult să le joc sunt contra lui FCSB și contra lui Dinamo. Cu ele are Rapidul derby-urile Bucureștiului și ale țării. Toate trei sunt cele mai titrate și cele mai iubite echipe din România. Faptul că o să fiu martor din teren, Doamne ajută!, la un astfel de eveniment e ceva extraordinar. Mă gândesc deja la intensitatea jocului, la atmosfera de pe stadion”, a declarat Omar El Sawy la reunirea lotului.