Mihai Pintilii, ajuns la 41 de ani, este liber de contract după despărțirea de formația greacă Levadiakos. Fostul mijlocaș a vorbit despre planurile sale de viitor, dar și despre posibilitatea de a reveni la FCSB, unde a făcut parte din stafful tehnic în ultimii ani.
Retras din activitatea de fotbalist la începutul anului 2020, Pintilii a trecut rapid pe banca tehnică. A colaborat cu mai mulți antrenori la FCSB, printre care Bogdan Argeș Vintilă, Toni Petrea, Edi Iordănescu, Nicolae Dică și Elias Charalambous, înainte de experiența din Grecia.
În prezent, antrenorul se bucură de timpul petrecut alături de familie și recunoaște că există discuții pentru o posibilă continuare a carierei, însă nimic nu este concret. Întrebat dacă ar putea reveni la FCSB alături de Laurențiu Reghecampf, Pintilii a exclus, cel puțin pentru moment, această variantă.
„Sunt ceva discuții, dar nimic concret, deocamdată. Sunt la stadiul de discuții, atât”, a declarat Mihai Pintilii pentru DigiSport.ro.
Ce spune Pintilii despre FC Voluntari – FCSB
Fostul mijlocaș a analizat și partida dintre FC Voluntari și FCSB, considerând că formația roș-albastră pornește cu prima șansă. În opinia sa, echipa lui Reghecampf are nevoie de victorie pentru a se apropia de obiectivul principal al sezonului: calificarea în play-off.
„Este un meci greu, dar FCSB este favorită, clar. Trebuie să câștige pentru a fi cât mai aproape de obiectiv. Primul obiectiv este accederea în play-off”, a explicat Pintilii.
Acesta a avertizat însă că ilfovenii pot pune probleme, amintind că FC Voluntari a fost de multe ori un adversar dificil pentru roș-albaștri. În plus, Pintilii consideră că absențele din lot nu ar trebui să reprezinte un obstacol major, având în vedere că FCSB dispune de suficienți jucători pentru a alcătui o echipă competitivă.
În ceea ce privește schimbarea de antrenor, Pintilii a cerut răbdare și a explicat că este prea devreme pentru a evalua efectele venirii lui Laurențiu Reghecampf.
„Sunt doi antrenori diferiți, cu filozofii diferite și nu putem face comparații după un singur joc. Trebuie să așteptăm puțin și apoi vom putea vorbi”, a spus fostul antrenor al roș-albaștrilor.
Pintilii a subliniat și că păstrează o relație foarte bună cu oamenii din club, însă o revenire nu este, în acest moment, de actualitate.
Bogdan Bălănescu speră să-i provoace lui Reghecampf primul eșec
De cealaltă parte, Bogdan Bălănescu, președintele celor de la FC Voluntari, speră ca echipa ilfoveană să obțină un rezultat important în fața FCSB-ului și să-i provoace lui Laurențiu Reghecampf prima înfrângere de la revenirea pe banca roș-albaștrilor.
Oficialul a recunoscut că formația pregătită de Florin Pîrvu are nevoie urgentă de puncte, în condițiile în care se află în partea de jos a clasamentului. Bălănescu a vorbit și despre problemele de arbitraj și greșelile individuale care, în opinia sa, au împiedicat echipa să obțină mai multe puncte.
„Un meci foarte important pentru noi, pentru că suntem în subsolul clasamentului. Trebuie să adunăm puncte. Nu pot spune că am jucat rău, dar nu am adunat punctele pe care consider că le puteam avea acum”, a declarat Bălănescu pentru DigiSport.ro.
Acesta a recunoscut că FCSB are un lot foarte puternic și că revenirea lui Reghecampf reprezintă un avantaj pentru formația bucureșteană, datorită capacității tehnicianului de a-și motiva jucătorii. Cu toate acestea, președintele ilfovenilor este convins că echipa sa poate pune probleme.
FCSB, cu mai multe absențe înaintea partidei
Laurențiu Reghecampf se confruntă cu probleme de lot înaintea duelului cu FC Voluntari. Siyabonga Ngezana și Mihai Popescu sunt accidentați, iar Denis Drăguș, Alexandru Stoian și Aymen Boutoutaou nu sunt disponibili pentru această partidă.
Există însă și vești bune pentru roș-albaștri. Ronny Labonne a revenit după accidentarea suferită la naționala Martinicăi, în timp ce Dennis Politic a depășit problemele medicale și se simte pregătit.
După partida cu FC Voluntari, FCSB va avea parte de un nou test important, derby-ul cu Rapid, iar stafful tehnic va încerca să recupereze cât mai mulți dintre jucătorii indisponibili.
Potrivit formulei probabile prezentate înaintea meciului, FCSB ar putea începe cu Târnovanu – Crețu, Dawa, Duarte, Pădurariu – Muhar, Arad – Miculescu, Cisotti, Korenica – Garita.