Mihai Pintilii, analiza startului ratat al FCSB: „Tricoul e foarte greu, e presiune mare”
Mihai Pintilii (40 de ani), antrenor secund la FCSB, a vorbit deschis despre debutul slab de sezon al campioanei României, care după opt etape se află în zona retrogradării în SuperLiga.
Fostul internațional român face parte de mai mulți ani din staff-ul tehnic al roș-albaștrilor, alături de Elias Charalambous, și a contribuit la succesul istoric prin care echipa a pus capăt perioadei negre fără titlu.
Becali rămâne decident, dar rezultatele întârzie
După trofeul cucerit în sezonul 2023/2024, FCSB și-a apărat titlul și în stagiunea următoare, chiar dacă startul de campionat a fost ezitant. Concentrați pe preliminariile cupelor europene, roș-albaștrii au lăsat SuperLiga pe plan secund, însă au revenit pe final și s-au impus în play-off.
Scenariul s-a repetat și în această vară: echipa a reușit calificarea în grupele Europa League, dar în campionat bilanțul este dezastruos. După primele opt etape, FCSB are doar cinci puncte și se află la 14 distanță de liderul Universitatea Craiova.
„Important e să ne revenim cât mai repede. Anul trecut jocul îți dădea speranțe, acum te face să te gândești. Majoritatea, când vin la noi, parcă uită fotbalul, pentru că tricoul e greu și presiunea e mare. La ce jucători valoroși avem, nu cred că e nevoie să îi trezesc eu. Problema e mai mult mentală, dar și de încărcătură fizică și psihică, pentru că nu au avut vacanță”, a explicat Pintilii pentru Digi Sport.
Secretul succesului din sezonul trecut
Vicele tehnic al campioanei a subliniat că unitatea din vestiar a fost decisivă în performanțele din sezonul precedent, când FCSB a ajuns până în optimile Europa League.
„Grupul și familia din vestiar se formează de către ei. Noi suntem doar partea tehnică, restul ține de relațiile dintre jucători. Anul trecut erau uniți, ieșeau împreună, jucau Uno opt-nouă la o masă. Inclusiv stranierii se integraseră. Anul acesta văd puțină relaxare. Recunosc, după meciul cu Drita mi-a fost teamă, pentru că voiam să avem măcar Conference League asigurată”, a mai spus Pintilii.