Mihai Stoica: ”500.000 de euro este dublu față de cât putem să oferim!”

Gigi Becali a dezvăluit recent că vrea să îl cumpere pe portarul ceh al Petrolului, Lukas Zima, pentru a-i face concurență lui Ștefan Târnovanu.

În ultimele zile s-a vehiculat că patronul FCSB ar fi luat o decizie și că, imediat după meciul cu PAOK Salonic, ar urma să facă o ofertă pentru Zima.

Mihai Stoica: „500.000 de euro este dublu față de cât putem oferi!”

Se discuta despre o primă tranșă de 250.000 de euro, urmând ca alte 250.000 de euro să fie plătiți în iarnă, moment în care portarul ar urma să se alăture echipei pregătite de Charalambous și Pintilii.

Cu toate acestea, Mihai Stoica a infirmat posibilitatea unui astfel de transfer. Deși a recunoscut interesul pentru Lukas Zima, managerul general al FCSB a declarat că echipa poate oferi cel mult 250.000 de euro pentru achiziționarea portarului.

Am văzut chestiile astea, că 250.000 acum şi 250.000 în iarnă, nu, e departe. Noi nu avem buget mare pentru a aduce un portar. 500.000 de euro este cam dublu față de cât putem să oferim.

O să luăm legătură cu oamenii şi o să spunem ce oferim. Dacă nu se poate, nu e niciun fel de problemă, este o puzderie de portari liberi în Europa şi unii chiar interesanţi”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.

  • În vârstă de 30 de ani, Lukas Zima este cotat la 850.000 de euro, potrivit Transfermarkt.

Helmut Duckadam nu este impresionat de Lukas Zima

”Eroul de la Sevilla” susține că sunt foarte mulți portari români de calitate și nu înțelege de ce cluburile din România caută să transfere portari străini. De altfel, Duckadam crede că Lukas Zima nu valorează 850.000 de euro, o sumă pe care o consideră multe prea mare pentru un portar de 30 de ani.

N-am înţeles nici eu nebunia din momentul de faţă cu Lukas Zima. Avem şi noi portari români buni şi tineri. Cât spune Transfermarkt, 850.000 de euro? Nu, e prea mult pentru România.

Cu 300.000 de euro te apropii mai mult de adevăr pentru un portar de 30 de ani. Am citit şi eu că ar fi probleme financiare la Petrolul, cred că oferta ar fi tentantă şi pentru ei, şi pentru jucător”, a declarat Helmut Duckadam, potrivit sportpesurse.ro.

Lasă un comentariu