Gruparea „roș-albastră” a pierdut cu CFR Cluj în ultima etapă de campionat, scor 0-1.
FCSB nu a reușit să se impună în fața campioanei en-titre, având în vedere faptul că elevii lui Leo Strizu au controlat jocul, mai ales pe final, atunci când „roș-albaștrii” au avut ocazii grele la poarta lui Scuffet.
Managerul general al FCSB-ului, Mihai Stoica, a spus că marile absențe, Andrea Compagno și Darius Olaru, au lăsat o amprentă greu de șters asupra echipei.
Mihai Stoica a dat verdictul: „Fără ei suntem altă echipă!” La ce jucători de la FCSB s-a referit oficialul
„Am martori care au auzit că am zis ar fi culmea să îl scoată pe ăsta (n.r. Deac) şi să luăm gol din fază fixă. Fix asta am zis, întrebaţi şi o să vedeţi. Câteodată le mai simţi. Nu ştiu dar chiar am avut un feeling…
Ne-a nenorocit dubla aia accidentare de la Ploieşti, dacă acolo am reuşit să câştigăm doar prin determinare, acum absenţele au cântărit prea greu. Noi suntem o echipă cu Olaru şi Compagno, alta fără”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
FCSB – CFR Cluj 0-1
Janga a deblocat tabela în minutul 69, care a rămas nemodificată până la fluierul de final al centralului Istvan Kovacs, iar CFR-ul a plecat cu toate cele trei puncte de pe Arena Națională.
În următoarea partidă, FCSB se va confrunta cu FC Botoșani luni, 19 decembrie, de la ora 20:00, în timp ce clujenii vor da peste FC Hermannstadt marți, 20 decembrie, de la ora 20:00.