Mihai Stoica a dezvăluit ce își dorește Gigi Becali în această vară

FCSB a demarat remanierea lotului după finalul sezonului precedent din Superliga. Clubul a anunțat oficial plecările jucătorilor Baba Alhassan, David Kiki, Mamadou Thiam și Daniel Graovac.

​Dintre aceștia, numele cel mai sonor este cel al lui Mamadou Thiam. Mihai Stoica, oficialul roș-albaștrilor, a explicat motivele pentru care atacantul senegalez nu va continua la echipă, punctând că Gigi Becali își dorește un alt profil de atacant, dar și că aspectul financiar a cântărit în luarea deciziei.

​„Astăzi am pus noi pe reţele, astăzi a semnat Kiki rezilierea, să facem pachetul complet. Se ştia clar, în afara lui Kiki care mai avea un an de contract, ceilalţi trei avea clubul opţiune de prelungire şi nu a exercitat-o. N-a existat un semn de întrebare cu nimeni, din punctul lui Gigi de vedere. Eu pe Thiam şi pe Graovac i-aş fi ţinut.

​Thiam avea un salariu foarte mare. Gigi vrea un alt atacant. Nu s-a pus nicio problemă. S-a pus problema că nu se activează opţiunea. Eu sunt de părere că Thiam nu a avut suficiente şanse. Cu Fenerbahce şi cu Feyenoord a fost excepţional, în ambele meciuri.”, a spus MM Stoica la Prima Sport.

Cifrele celor patru fotbaliști care părăsesc echipa:

  • Mamadou Thiam (Atacant, 31 de ani): A strâns 47 de meciuri, reușind 7 goluri și 2 pase decisive. Este evaluat la 650.000 de euro pe Transfermarkt.
  • David Kiki (Fundaș lateral): Contractul său expira în vara anului viitor, însă a semnat rezilierea. A bifat 17 apariții și are o cotă de piață de 300.000 de euro.
  • Baba Alhassan (Mijlocaș): Ghanezul a avut o prezență constantă în lot, bifând 43 de meciuri și oferind 2 pase decisive.
  • Daniel Graovac (Fundaș central): Evaluat la 350.000 de euro, a jucat 30 de meciuri și a marcat un gol în sezonul recent încheiat.

​În cazul lui Alhassan, Thiam și Graovac, clubul a decis pur și simplu să nu activeze opțiunea de prelungire a contractelor.

Dorința patronului este să aducă un atacant bun.

Lasă un comentariu