Mihai Stoica a lămurit situația lui Daniel Bîrligea înainte de FCSB – CFR Cluj

Mihai Stoica lămurește situația lui Daniel Bîrligea înainte de meciul FCSB – CFR Cluj

Cu doar 24 de ore înaintea confruntării dintre FCSB și CFR Cluj, Mihai Stoica a intervenit pentru a clarifica situația atacantului Daniel Bîrligea. În ultimele zile, s-a speculat că Gigi Becali ar putea să-l folosească pe jucătorul transferat în vară de la CFR, însă oficialul FCSB a explicat exact condițiile contractuale.

Există o clauză clară în contractul lui Bîrligea

Cristi Balaj, președintele clubului CFR Cluj, a declarat în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA că, pe lângă o clauză contractuală, ar exista și o înțelegere verbală între Gigi Becali și Neluțu Varga, prin care FCSB s-ar fi angajat să nu-l folosească pe Bîrligea în meciurile directe.

„Există și clauză, dar în primul rând cred că e vorba de cuvântul dat de Gigi. Și în momentul când îți dai cuvântul, dacă ești și te consideri un om serios, nu are preț. Există și o clauză, dar nu e o problemă pentru FCSB, n-ar trebui să fie o problemă în acest sezon. E de aproximativ 100.000 de euro”, a declarat Balaj.

În replică, Mihai Stoica a infirmat existența unei înțelegeri verbale, subliniind că singura restricție în cazul lui Bîrligea este cea contractuală.

„Nu există nicio promisiune. Este un contract în care se specifică foarte clar că, dacă Bîrligea joacă, trebuie să plătim 100.000 de euro pentru fiecare meci din actuala ediție de campionat. Mai sunt trei meciuri, meciul ăsta și două în play-off”, a explicat oficialul FCSB la Prima Sport.

Becali, precaut înaintea duelului cu CFR Cluj

Subiectul Bîrligea a fost abordat și de Dan Petrescu în conferința de presă de dinaintea partidei de pe Arena Națională, meci programat pentru duminică, 2 februarie, de la ora 20:00, în etapa a 24-a din SuperLiga.

„Bîrligea? Ba are drept de joc, dacă se plătește o clauză, deci nu e interzis. Nu știu sigur, dar cred că așa e. Am înțeles că dacă va plăti o clauză, va juca”, a afirmat antrenorul CFR-ului.

Gigi Becali, intervenind telefonic la FANATIK SUPERLIGA, a recunoscut că se așteaptă la un meci dificil, având în vedere că echipa sa vine după un efort considerabil în Europa League, împotriva lui Manchester United.

„O să fie greu pentru că sunt jucătorii obosiți, dar e CFR-ul, ce mare lucru e? Și ce o fi, o fi, ce mai contează? Avem timp, mai sunt jocuri, vine după aia Olaru în play-off… Oricum avem două puncte peste ei, nu?”, a declarat Becali.

Astfel, deși speculațiile privind o interdicție totală pentru Bîrligea au fost infirmate, rămâne de văzut dacă FCSB va fi dispusă să plătească suma de 100.000 de euro pentru a-l folosi în duelul cu CFR Cluj.

Lasă un comentariu