FCSB a fost eliminată din Cupa României după ce a pierdut contra lui FC U Craiova, scor 0-2.
În urma eșecului suferit la Craiova, FCSB a încheiat pe locul 3 în grupa C, cu doar 4 puncte. Pe primele două poziții, calificate în sferturi, au terminat FC U Craiova și Oțelul Galați, cu 7, respectiv 5 puncte.
Mihai Stoica, după eșecul cu FC U Craiova: „Ne vedem în Supercupă!”. Adrian Mititelu: „Doamne ajută, m-aș bucura”
La finalul meciului, Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, le-a transmis reporterilor din Craiova că „o să ne vedem în Supercupă”, semn că oficialul vicecampioanei se concentrează acum doar la câștigarea campionatului.
Adrian Mititelu a reacționat după comentariul lui Mihai Stoica, iar finanțatorul lui FC U Craiova s-a arătat foarte fericit că a reușit să o învingă pe FCSB după o pauză de 21 de ani.
„După 21 de ani… aveam 34 de ani când i-am bătut ultima oară. Calificarea în Cupa României e foarte importantă pentru noi. Chiar dacă șansele sunt restrânse, ne gândim la finală. Tradiția spune că atunci când eliminăm Steaua din Cupa României ajungem cel puțin în finală.
Doamne ajută! M-aș bucura să se întâmple chestia asta (n.r – ca FCSB și FC U Craiova să joace Supercupa României, așa cum a spus Mihai Stoica). Noi suntem bucuroși că am reușit să ne calificăm în Cupa României după o grupă foarte grea și să eliminăm una dintre cele mai importante echipe. Ne-am calificat și am și scos o echipă foarte puternică.
Bauza e la primul meci în care seamănă cu Bauza pe care îl știm cu toții. A avut nevoie de timp. Nu e ușor nici pentru el. Nu e fragil, cum se spune pe la colțuri, ci ghinionist. A suferit mult pentru că nu a putut să-și ajute echipa și să dea randamentul scontat. Uite că azi a reușit să arate adevărata lui valoare și eu zic că de acum înainte va urca în sus ca formă sportivă. Să sperăm că nu va mai avea ghinioane și nu va mai avea evenimente medicale”, a spus Adrian Mititelu, după meciul cu FCSB.
Meciurile din sferturile de finală ale Cupei României:
- Sfertul 1: Corvinul Hunedoara – CFR Cluj
- Sfertul 2: FC U Craiova – FC Voluntari
- Sfertul 3: Universitatea Craiova – Oțelul Galați
- Sfertul 4: Universitatea Cluj – FC Hermannstadt
Meciurile din sferturile de finală se vor disputa într-o singură manșă, pe terenul echipelor care au câștigat grupele.
Programul Cupei României (sferturi, semifinale, finală)
- Sferturi de finală: 3 aprilie 2024
- Semifinale: 24 aprilie 2024
- Finala: 15 mai 2024