Mihai Stoica, oficialul FCSB, încă este cu gândul la eliminarea campioanei României din preliminariile Champions League.
Sparta Praga a ajuns în faza grupelor din Champions League și în această seară dispută al doilea meci împotriva lui VfB Stuttgart. Echipa cehă a eliminat cu dificultate pe FCSB în turul 3 preliminar, după un 1-1 în meciul de la Praga și o victorie cu 3-2 în returul de pe Ghencea.
FCSB a avut o primă repriză de coșmar pe teren propriu, fiind condusă cu 3-0 la pauză. În a doua parte a meciului, campioana României a dat semne de revenire, cu golurile marcate de Darius Olaru și Malcom Edjouma, care au reaprins speranțele fanilor. Totuși, revenirea nu a fost suficientă pentru a duce partida în prelungiri.
La o lună și jumătate de la acel retur împotriva Spartei Praga, Mihai Stoica a rememorat evenimentele de la meciul din Ghencea, în timp ce echipa lui Albion Rrahmani și Ermal Krasniqi evoluează acum în Champions League.
„Frustrant mai e să urmărești Sparta Praga în Champions League, având încă în memorie ratările noastre, golurile lor pe care nu știu nici ei cum le-au marcat, deciziile alea… de la faultul grosolan al lui Preciado la Risto până la prelungirile fake ale danezului…
Mai și bat 3-0 echipa de Youth League a lui Salzburg, mai dă și “filandezu” golul vieții„, a scris Mihai Stoica, pe Facebook, în timpul meciului VfB Stuttgart – Sparta Praga. Finlandezul Kaan Kairinen a reușit un gol splendid în prima repriză, șut la vinclu din lovitură liberă.
Chiar dacă a fost eliminată de Sparta Praga, FCSB a continuat în play-off-ul Europa League, unde a eliminat LASK Linz și a obținut calificarea în faza principală. Aici, joi, de la 22:00, campioana României joacă aici al doilea meci, contra lui PAOK Salonic.