Mihai Stoica: „Ngezana la Lecce, fake news”

Siyabonga Ngezana nu va pleca la Lecce: „Fake news”

Siyabonga Ngezana (27 de ani), fundașul echipei FCSB, nu va ajunge la Lecce în această iarnă, în ciuda speculațiilor apărute în presa italiană. Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al clubului, a dezmințit categoric zvonurile apărute în Corriere dello Sport, care susținea că fotbalistul sud-african este o țintă pentru formația de pe locul 18 din Serie A.

Mihai Stoica: „Ngezana la Lecce, fake news!”

Mihai Stoica a reacționat ferm la informațiile publicate de presa italiană, afirmând că transferul lui Ngezana la Lecce este o invenție:
*”Corriere dello Sport zice că Pantaleo Corvino (Lecce) l-ar monitoriza pe Ngezana. Corriere dello Sport ar trebui să pună pe cineva să caute ce jucători a cumpărat Lecce și ce sume a plătit. Apoi, Corriere dello Sport ar trebui să pună pe altcineva (ca să nu încarce pe cineva) să caute cât am plătit noi pe jucători și, eventual, cu ce sume am vândut jucători importanți.

Asta presupunând că are net Corriere dello Sport. Deci rămâne cum am stabilit. FAKE NEWS!”*, a scris Mihai Stoica pe rețelele sociale.

Conform istoricului transferurilor clubului Lecce, cea mai scumpă achiziție din istorie rămâne uruguayanul Javier Chevantón, cumpărat de la Danubio FC pentru 7 milioane de euro în vara anului 2001. În perioada recentă, clubul din Serie A a plătit cel mai mult pentru mijlocașul polonez Filip Marchwinski, transferat de la Lech Poznan pentru 3 milioane de euro în vara trecută.

Siyabonga Ngezana: „La fiecare antrenament mă gândesc la meciul cu Manchester United”

Pentru Siyabonga Ngezana, duelul cu Manchester United din Europa League reprezintă o motivație uriașă. Fundașul sud-african mărturisește că încă de la tragerea la sorți visează la această confruntare, echipa din Premier League fiind una pe care o susține încă din copilărie.

*”Mă gândesc la meciul cu Manchester United încă de la tragerea la sorți. Este un vis îndeplinit pentru mine deoarece voi avea posibilitatea de a juca împotriva echipei cu care țin. Doar să joci împotriva lui Manchester, care are o istorie atât de bogată, este un vis pentru mine. Abia aștept!

La fiecare antrenament și la fiecare exercițiu mă gândesc la meciul cu Manchester. Este o motivație în sine pentru mine. Sper că voi putea juca acest meci pentru că acum sufăr niște accidentări pe care nici eu nu le înțeleg. Sper că voi fi bine și voi putea evolua.

Deși am realizat multe în 2024, nu mă voi limita la aceste lucruri în 2025. Vreau să fiu mândru de mine. Încă sunt înfometat și îmi doresc să ating și mai multe lucruri.”*, a declarat Ngezana într-un interviu pentru revista sud-africană iDiski Times.

Ngezana a evoluat în trei dintre cele șase meciuri disputate de FCSB în faza grupelor Europa League, împotriva echipelor Rangers (0-4), Midtjylland (2-0) și Olympiacos (0-0). Deși a fost afectat de probleme medicale, fundașul speră să fie apt pentru duelul cu Manchester United.

Lasă un comentariu