Situația lui Dennis Politic la FCSB, clarificată de Mihai Stoica
Mihai Stoica, Președintele Consiliului de Administrație al FCSB, a oferit detalii despre situația atacantului Dennis Politic (25 de ani), jucător transferat în vara curentă de la Dinamo.
Politic a absentat de pe teren în ultimele trei partide ale echipei și nu a fost inclus nici măcar în lotul campioanei României pentru meciul împotriva lui Dinamo.
Se pare că fotbalistul nu a reușit să se adapteze la FCSB și performanțele sale actuale sunt mult sub nivelul arătat pe vremea când juca la echipa din „Ștefan cel Mare”.
Mihai Stoica despre acuzele de durere ale lui Politic
Dennis Politic a evoluat ultima oară în partida cu Steaua Roșie Belgrad, când a intrat pe teren spre final, în locul lui David Miculescu. De atunci, jucătorul nu a mai primit minute. Mihai Stoica a menționat că sportivul acuză anumite dureri, deși investigațiile medicale nu indică probleme clare.
Oficialul de la FCSB a precizat că rezultatele testelor nu au evidențiat nimic concret.
”Politic, de câteva etape, acuză dureri. N-a ieșit nimic la teste. A făcut RMN peste RMN, dar nu par a avea modificări, dar acuză dureri. Nu apar modificări, dar el acuză dureri! Din moment ce spune că-l doare, înseamnă că-l doare. Repet, nu apar modificări la examenele pe care le-a făcut, dar el spune că-l doare”, a declarat Mihai Stoica pentru Fanatik.
Gigi Becali își menține încrederea în jucător
În ciuda faptului că Dennis Politic nu a avut prestații remarcabile, finanțatorul echipei, Gigi Becali, rămâne încrezător în potențialul său de a-și recăpăta forma maximă.
”Cred în Dennis Politic. Când va exploda Politic, cred că își va reveni. Nu poate cineva să-i ia viteza și explozia pe care o are. El e foarte cuminte, cu bun simț. Eu l-am cunoscut, trebuie să prindă tupeu. Îi trebuie un meci mare. Să-l vedem, poate îl botez acum în ianuarie, de Bobotează. El e sectant, îl fac ortodox. O să-i propun: «Hai, mă, să te fac om adevărat cu viață în tine, să te botez»”, a afirmat Gigi Becali, conform aceleiași surse.