Managerul general al echipei FCSB, Mihai Stoica, după 30 de ani în această meserie se gândește serios la retragere. Acesta spune că se aproprie de finalul carierei de conducător de club.
Mihai Stoica a explicat că în ultimii ani a pus fotbalul pe planul secund, preferând să fie foarte atent la alimentație și la un stil de viață sănătos.
Mihai Stoica anunță: „Mă apropii de final!”
Deja analist TV, Mihai Stoica spune că se apropie de finalul carierei de conducător de club și ar fi tentat să rămână în televiziune.
„Fasting, sport! Alimentație bună, asta deja o știe toată lumea. Doar că e aproape imposibil să te alimentezi perfect. Însă, dacă vrei să mergi pe drumul ăsta, nu ai voie să ai o zi fără mișcare. Eu m-am schimbat. Am făcut o greșeală pe care n-am realizat-o la momentul ăla, iar momentul ăla a fost cam lung.
Am pus fotbalul înainte de orice și, chiar dacă am avut satisfacții profesionale, totuși n-a fost ceea ce trebuia. Tocmai d-aia, la momentul ăsta, fotbalul este pe planul 2, dacă nu chiar 3.
Acum s-a ivit și al doilea job – televiziunea, cu care am cochetat ani de zile înainte, dar care mă tentează pentru finalul carierei. Mă apropii și eu de final. Mai am vreo doi ani și fac 60″, a spus Mihai Stoica, într-un interviu pentru Orange Sport.
Mihai Stoica a intrat în fotbal în 1992, când a devenit președinte la Oțelul Galați. În 2002 a făcut pasul la Steaua (actuala FCSB), unde a ocupat funcțiile de manager general sau director sportiv. În intervalul 2007-2010, MM a condus-o pe Unirea Urziceni.
Daaa
Un pupincurist care sincer nu stiu ce cauta ca invitat pe la diferite televiziuni ,un papusar care a rapit un titlu de campioana Timisoarei si care atunci cand apare pe ecran TV vad un bataus care sare la bataie la un spectator cu bilet achitat ,care dupa ce a plecat de la Galati si cealalta rusine pe care au scoso campioana a ajuns la Steaua ca aghiotant al marelui Becali si acum se da obosit de atatea succese…..priviti l cu atentie cand televiziunile il dau in prim plan.. ….ce va spune mutra lui…..??????