Mihai Stoichiță, despre derapajul lui Pancu: „N-aș vrea să vorbim la cald”

Mihai Stoichiță (70 de ani), directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, a oferit prima reacție după criza de nervi a lui Daniel Pancu (47 de ani), selecționerul României U21. „Tricolorii mici” s-au calificat la Campionatul European după ce au învins Elveția U21, scor 3-1, însă un moment nefericit a umbrit această performanță.

În prima repriză, Daniel Pancu și-a pierdut cumpătul după ce un jucător elvețian a primit inițial doar un cartonaș galben. Vizibil nemulțumit, Pancu a intrat furios pe teren, fiind reținut de propriii jucători pentru a nu-l agresa pe arbitru. Arbitrul olandez Marc Nagtegaal scosese inițial cartonașul galben din buzunar, însă reacția vehementă a lui Pancu a generat un moment rar întâlnit la acest nivel. Antrenorul român a fost eliminat imediat și, conform lui Stoichiță, va fi suspendat cel puțin două meciuri.

„Cea mai mare emoție a reprezentat-o acest meci (n.r. – România U21 – Elveția U21). Acum sunt emoții mai mici la cei mari (n.r. – Lituania – România). E lăudabil că la vară o să aveți de treabă. Niciodată în istoria României n-au fost două Europene la care să participăm în aceeași vară.

Vara viitoare e plină, avem România U19 și România U21. Vreau să-i felicit pe băieți, pe antrenori, pe cei care au pus umărul la această calificare. Au adus bucurie, am văzut Giuleștiul plin ca la un meci al Rapidului. Ni se spunea în anii ’70 «brazilienii Europei», cam așa a fost la faza golului 2 marcat de România U21.

N-aș vrea să vorbesc la «cald» despre eliminarea lui Pancu. Îl las să se bucure chiar și cu acest cartonaș roșu, o să discutăm la București. Avem probleme acum, la vară cred că o să stea două etape, nu știu care sunt regulile acum. Vom încerca să găsim un sistem prin care să comunice cu echipa.

Îmi pare tare rău, Pancu a crezut că arbitrul va da doar cartonaș galben la acea fază, a vrut să-i atragă atenția asupra fazei”, a declarat Mihai Stoichiță, la „Digi Sport Special”.

Un comentariu la „Mihai Stoichiță, despre derapajul lui Pancu: „N-aș vrea să vorbim la cald””

  1. Dacă nu intervenea Pancu,nu îi dădea roșu.trebuie să îl susținem pe Pancone nu să îl certăm că suntem romani.cum zicea Gică Mihali -focu la ei-

    Răspunde

Lasă un comentariu