Lindon Emerllahu, mijlocașul kosovar de 23 de ani dorit cu insistență de FCSB atât în iarnă, cât și în această vară, traversează o perioadă dificilă la echipa sa actuală, Polissya Zhytomyr. După ce a fost considerat „ținta numărul 1” a bucureștenilor în decembrie, fostul jucător de la CFR Cluj a ales să meargă în Ucraina pentru suma de 1,5 milioane de euro.
Deși a avut un parcurs bun în a doua parte a sezonului trecut (cu 13 meciuri, dintre care 10 ca titular, un gol și o pasă decisivă), Emerllahu a pierdut primul unsprezece în debutul actualei stagiuni.
Cu toate acestea, tehnicianul echipei din Ucraina, Ruslan Rotan, își păstrează încrederea intactă în el și îi acordă tot sprijinul necesar.
„Cred că este un proces normal pentru un fotbalist. Toți trec prin perioade în care lucrurile nu funcționează, iar Lindon se află acum într-o astfel de perioadă. Dar îl vom ajuta. Suntem aici nu ca să-l criticăm pentru asta. Vom trece împreună peste acest moment și sunt sigur că, după o perioadă, va reveni la același Lindon pe care l-am văzut la început, după transfer. Cel mai important este ca Lindon să se înțeleagă pe el însuși. Văd că la antrenamente este implicat, iar acum se pregătește bine. Această perioadă va trece în doar două săptămâni sau poate chiar mai repede, dacă va continua să se antreneze în același spirit și să dea totul. Totul ține de mentalitatea lui și de propria stare de spirit. Cred că înțelege foarte bine ce a făcut greșit. Și noi înțelegem acest lucru și îl vom ajuta împreună. Lindon va ajunge, în cele din urmă, jucătorul pe care l-am văzut cu toții”, a declarat Ruslan Rotan.
Mihai Stoica a încercat să profite de forma mai slabă a fotbalistului și a testat din nou terenul în această vară, însă conducerea celor de la Polissya Zhytomyr a refuzat categoric o posibilă mutare.
„L-am rugat pe Cernat să vorbească în Ucraina pentru că am văzut că nu face o figură extraordinară acolo, dacă putem să-l aducem noi pe Emerllahu, dar i s-a spus că este un jucător de bază și nu se pune problema. Chiar săptămâna asta am încercat”, spunea Mihai Stoica.