Gigi Becali a dezvăluit cum a reușit să mențină clubul FCSB în topul echipelor de top din România timp de aproapte 20 de ani.
Potrivit spuselot patronului vicecampioanei României, banii mulți pe care i-a investit în fotbal și ajutorul divin pe care l-a primit au făcut posibile performanțele „roș-albaștrilor” în ultimii 20 de ani.
„Totul doar banul, pandemia o face banul, medicamentul îl face banul. Ăia, miliardarii hotărăsc cine moare, cine trăiește. Nu vezi că banul face toate? El ne comandă ce să facem. Faceți așa și noi facem, faceți legea aia și noi facem. Banul, măi, tată, nu ai văzut? Club mare Dinamo…a ajuns de râsul râsului. Ai văzut ce înseamnă când e neascultare și nu există stăpân?
Becali: „S-au asociat zece împotriva mea. I-am spulberat!”
Dacă nu a existat stăpân. Au venit deodată 10 inși ca să se bată cu Becali. S-au asociat zece, zece oameni de afaceri împotriva lui Becali. I-am spulberat ca praful în fața vântului, ca trestia în fața vântului i-am pus pe fugă pe toți zece. Praf i-am făcut, niciunul nu mai este.
Acum s-au dus, vai de capul lor, nu au bani nici măcar să treacă strada. Eu ce am făcut? Nu vezi cum fac acum? Nu fac transferuri, restrâng cheltuielile”, a spus Gigi Becali la PRO ARENA, în emisiunea „Ora exactă în sport”.
FCSB a încheiat anul pe locul trei în clasamentul Ligii 1, la egalitate de puncte cu Rapid și Universitatea Craiova (38).
Clubul lui Becali a schimbat trei antrenori în acest an. A început cu Toni Petrea pe bancă, a continuat cu Nicolae Dică, iar acum pe banca „roș-albaștrilor” se află Mihai Pintilii.