Ionuț Radu (28 de ani) a trecut prin momente de tensiune înaintea confruntării dintre Turcia și România, meci crucial pentru calificarea la Cupa Mondială. Partida se va desfășura joi, începând cu ora 19:00, pe stadionul din Istanbul, reprezentând semifinala play-off-ului.
Câștigătoarea acestei întâlniri va juca finala barajului în deplasare, împotriva echipei care se va impune în duelul dintre Slovacia și Kosovo. Meciul decisiv este programat pentru marți, 31 martie, la ora 21:45.
Mircea Lucescu: „Sper ca Ionuț Radu să poată juca împotriva Turciei”
Problemele portarului român au apărut duminică, în timpul partidei Celta Vigo – Alaves (3-4), când a resimțit o durere la gambă în repriza a doua. Deși a terminat meciul pe teren, Radu a fost văzut șchiopătând serios la final. Deși primele semne indicau o absență de la națională, investigațiile medicale au confirmat că nu există o leziune musculară gravă.
Portarul s-a alăturat lotului tricolor marți seară, iar miercuri a participat la antrenamentul oficial desfășurat la Istanbul. Selecționerul Mircea Lucescu a oferit detalii despre starea acestuia cu o zi înainte de meci:
„Vom vedea dacă Radu va putea. Sper să poată. Dar dacă a vrut să vină în condițiile astea… Eu am vorbit cu el imediat după meci. I-am zis: ‘Lasă să treacă o noapte, iar după noaptea asta mai vedem, te mai gândești’. Apoi, a venit aici și sunt mulțumit că e aici”, a declarat Mircea Lucescu pentru Antena Sport.
Probleme de efectiv și în tabăra Turciei
Nici selecționerul Vincenzo Montella nu beneficiază de un lot complet. Turcia va trebui să se descurce fără fundașul central Merih Demiral (28 de ani) și fundașul dreapta Zeki Celik (29 de ani).
Federația Turcă de Fotbal a anunțat că Demiral a lipsit de la ultima sesiune de pregătire, în timp ce Celik s-a antrenat separat. Date fiind aceste circumstanțe, este foarte probabil ca cei doi jucători cu experiență să nu fie incluși în lotul pentru partida de joi. Absențele sunt semnificative: Merih Demiral are 61 de selecții și 6 goluri, iar Zeki Celik a bifat 58 de prezențe și 3 goluri pentru naționala Turciei.