Mircea Lucescu, prezent la derby-ul FCSB – Universitatea Craiova: „O felicit pe Steaua pentru câștigarea campionatului”
Mircea Lucescu a fost prezent sâmbătă seară pe Arena Națională, unde a urmărit derby-ul dintre FCSB și Universitatea Craiova, încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea campioanei.
La plecarea de la stadion, antrenorul cu o vastă experiență nu a ezitat să lanseze o nouă „săgeată” în direcția CSA Steaua, referindu-se la echipa patronată de Gigi Becali folosind denumirea istorică a clubului.
„O felicit pe Steaua (n.r. – FCSB) pentru câștigarea campionatului, atât! Atmosfera a fost extraordinară”, a declarat scurt Mircea Lucescu. Afirmația sa nu face decât să aprindă din nou disputa legată de identitatea și palmaresul clubului roș-albastru.
Spectacol pe teren și în tribune
Pe gazon, FCSB – deja campioană a Superligii din data de 10 mai – și-a onorat statutul și a câștigat în fața Universității Craiova cu 1-0, într-un meci disputat în fața a 53.135 de spectatori pe o Arena Națională arhiplină.
Golul victoriei a fost înscris de Daniel Bîrligea în minutul 19, după o centrare excelentă de pe flancul drept semnată de Valentin Crețu. Oltenii au fost aproape să deschidă scorul mai devreme, în minutul 11, prin Anzor Mekvabishvili, însă reușita georgianului a fost anulată de VAR, mingea părăsind anterior suprafața de joc.
Succesul obținut în fața Craiovei prelungește seria de invincibilitate a FCSB-ului în campionat la 23 de meciuri consecutive, ultimul eșec fiind consemnat pe 21 noiembrie 2024, un 0-1 în deplasare cu FC Botoșani.
Sărbătoare roș-albastră în Piața Constituției
Seara se va încheia cu festivitatea de premiere, urmată de o petrecere grandioasă în Piața Constituției, organizată de conducerea clubului în cinstea suporterilor.
iovianstavarache426@gmail.com