Mircea Rednic a răbufnit după FCSB – UTA 4-0: ”Nu m-au impresionat! I-am ‘ajutat’ cu greșelile noastre”

FCSB – UTA Arad s-a încheiat cu victoria clară a roș-albaștrilor, scor 4-0, în cadrul etapei cu numărul 22 din SuperLiga României.

Darius Olaru a fost omul meciului. A marcat un hat-trick, după reușitele din minutele 20, 22 și 66, când a punctat din penalty. Scorul final a fost stabilit de David Miculescu, care a înscris împotriva fostei sale echipe, în minutul 82.

Reacția lui Mircea Rednic, după eșecul cu FCSB

La finalul meciului, Mircea Rednic (61 ani) a răbufnit la adresa elevilor săi, dar i-a criticat și pe roș-albaștri.

”Puriul” este de părere că jocul celor de la FCSB nu a fost unul care să impresioneze, iar elevii lui Elias Charalambous nu au făcut altceva decât să profite de greșelile echipei sale.

”I-am ‘ajutat’ pe ei. Am început bine, am avut o bară. Ei au avut un corner. Avem probleme la fazele fixe. Repriza a doua am controlat meciul. Apoi a fost un penalty. Habar n-am dacă a fost sau nu a fost. S-a dat ușor. Am început bine și am luat gol.

Ei au jucători cu calitate. În vestiar e normal că am fost supărat. E vorba de respect. Azi, Steaua (n.r. FCSB) nu a făcut un meci bun care să mă impresioneze. Au profitat de greșeli. Golul patru a fost o fază frumoasă. V-am zis că nu m-au impresionat, dar au un lot bun. S-a format un grup. Au arătat ca o echipă.

E clar că noi nu ne batem cu ei. Trebuia mai multă răutate, azi n-am avut. Am nevoie de jucători. Facem liste, dar nu se înaintează. Nu știu de ce. Noi suferim în atac și n-am adus niciun jucător. N-am nevoie de mai mult de trei-patru schimbări. Jucătorii cu care noi am discutat trag de timp. Tot ne pasează. Nu putem să luăm nici de dragul de a lua.”, a declarat Mircea Rednic la finalul meciului.

În urma acestui rezultat, FCSB s-a distanțat la 11 puncte în fruntea SuperLigii, cu 47 de puncte. De partea cealaltă, UTA Arad este pe locul 13, cu 24 de puncte.

Alexandru Benga, reacție surprinzătoare după umilința cu FCSB

Benga a afirmat că deși FCSB a câștigat la scor, UTA a pierdut meciul din cauza lipsei de concentrare și practic ”s-a bătut singură”.

”Am suferit o înfrângere usturătoare care ne arată încă odată că dacă nu tratezi serios detaliile poți să fii pedepsit. Cu tot respectul pentru FCSB, chiar dacă diferența de scor e mare, cred că meciul l-am pierdut noi. Au fost lucruri pe care noi nu le-am respectat, coroborat cu execuția de excepție a lui Olaru de la primul gol.

Am avut o ocazie foarte mare la începutul meciului, a fost un moment psihologic. Și la final de primă repriză am avut o ocazie mare. Cum am zis, micile detalii fac diferența și trebuie să fie concentrat 100% împotriva unor jucători cum sunt cei de la FCSB.

Ceea ce a făcut diferența a fost partea mentală. Reziliența, focusul la fiecare detaliu. Nu am reușit să profităm de ocaziile noastre bune. Dacă marcam la început, astfel se desfășura partida. Golul doi la fel, o deviere care l-a pus într-o situație bună. Micile detalii fac diferența”, a afirmat Benga de la UTA Arad.

Lasă un comentariu