Mircea Rednic, tehnicianul în vârstă de 64 de ani care a adus ultimul titlu de campioană în Ștefan cel Mare, se declară profund nemulțumit de evenimentele recente din cadrul clubului. Prezent la aniversarea lui Cornel Țălnar, Rednic a lansat critici dure la adresa președintelui executiv Andrei Nicolescu, contestând deciziile administrative și de management sportiv.
Discurs critic la adresa conducerii administrativ-sportive
Fostul antrenor al dinamoviștilor i-a reproșat lui Nicolescu modul în care tratează fostele glorii ale echipei, strategia aplicată în perioada de transferuri, precum și contextul plecării băncii tehnice anterioare, conduse de Zeljko Kopic.
„Sunt alții acum care vor să iasă în față, gen conducătorul de la Dinamo, care e omniprezent la emisiunile sportive și ne explică el cum e cu spiritul dinamovist. El să nu vorbească! E o rușine… am fost la vreo două meciuri în loja legendelor, a adevăraților fotbaliști, și i-ai pus în ultima lojă. Mai aveau un pic și cădeau din stadion. Asta e lipsă de respect și ar fi bine să nu mai vorbească el atât, să arate el cât e de deștept.
Dacă l-au monitorizat pe Pușcaș, unde l-au monitorizat? Că el nu mai juca de 8 luni! Hai să fim serioși. Omul ăla (n.r – Zeljko Kopic) tot cerea atacanți și tu ai adus ce ai adus…
Dinamo a fost la un pas să califice și în finală, dar din cauza faptului că nu a avut Kopic în atac…
Nu e frumos nici ce face acum. Începi tu să vorbești de antrenor și să-i dai note. Ai dat numai 8, 9 și 10. Și atunci de ce îl lași să plece dacă era așa bine cotat? Ar fi bine să declare mai puține să facă mai multe. Când spui Dinamo, spui performanță!”
Nemulțumiri legate de ignorarea antrenorilor români
Rednic s-a arătat deranjat și de orientarea cluburilor din Superliga către tehnicieni străini, în detrimentul profesioniștilor autohtoni, oferind exemplul numirii lui Nuno Campos. Acesta devine al patrulea antrenor portughez din prima ligă, alături de Filipe Coelho (Universitatea Craiova), Antonio Folha (CFR Cluj) și Ricardo Sousa (Petrolul Ploiești).
„Da, ați văzut că a fost monitorizat atât timp (n.r – Nuno Campos) și el era secund… acum, dacă cei de la Craiova au câștigat campionatul… haideți să fim serioși! (n.r – Filipe Coelho) A venit la o echipă care era formată de Mirel, n-a schimbat nimic, nici sistemul. Ce a reușit și ăsta e meritul lui e că a creat o atmosferă bună pentru că acolo sunt jucători cu calitate, care pot face diferența. Craiova a câștigat meritat.
Și cu antrenorii români ce se întâmplă? Deci aducem antrenori străini la echipele care au condiții bune – pentru că și Dinamo are condiții bune financiare – iar antrenorii români merg unde n-au condiții de antrenament, n-au stabilitate financiară. Iar după aceea judecăm că antrenorii români nu sunt buni. Începe sezonul 2026/2027, se fac 20 de ani de când Dinamo nu a mai luat campionatul. A luat campionatul cu un antrenor român. Rapid, în 2003, a luat campionatul cu un român. Deci antrenorii români sunt buni!”