CFR Cluj a câștigat barajul pentru preliminariile UEFA Europa Conference League, scor 1-0, după prelungiri în fața lui FC U Craiova.
Echipa clasată pe locul al treilea în play-off-ul Superligii a disputat barajul pentru a ocupa un loc în preliminariile Conference League împotriva echipei care a încheiat play-out-ul pe primul loc. Astfel, campioana României din sezonul trecut s-a impus în duelul cu echipa lui Adrian Mititelu.
Cluburile din vârful clasamentului s-au arătat însă nemulțumite față de această regulă, asta în contextul în care cele casate pe locul al treilea ar trebui să întâlnească o adversară inferioară, care are dreptul, la rândul său să se califice în preliminariile Conference League în urma barajului.
Gigi Becali, nemulțumit de barajul pentru calificarea în UEFA Europa Conference League
Gigi Becali a vorbit după meciul dintre CFR Cluj și FC U Craiova, care a stârnit numeroase controverse prin deciziile de arbitraj. Finanțatorul vicecampioanei României nu este de acord cu formatul campionatului, considerând că barajul ar trebui eliminat din cauza dezechilibrului dintre cele două echipe.
„Voi spune un lucru de care Mititelu se poate supăra. E o anomalie ca tu, de pe 7, să mergi și să dai baraj cu ăla de pe locul 3. Păi ăsta de pe trei a fost clar mai bun în tot campionatul față de tine, nu? Nu prea e normal, că îl poți prinde tu de pe locul 7 în meciul direct și îl bați.
Mititelu are echipă bună și zic că FC U poate să bată pe oricine din prima ligă. Dar sunt două lucruri diferite de care eu v-am vorbit”, a declarat Gigi Becali conform ProSport.