MM a răbufnit după victoria controversată a FCSB-ului cu Farul Constanța

FCSB a câștigat cu mari emoții meciul cu Farul Constanța, scor 3-2, din etapa cu numărul cinci din Superliga.

Conduși cu 2-1 la pauză, campionii au reușit să egaleze în minutul 88 al reprizei secunde. Victoria a fost obținută dramatic în minutul 90+4, când Darius Olaru a transformat un penalty acordat FCSB-ului în urma unui fault comis de Casap asupra lui Șut.

În minutul 90+2, FCSB a primit lovitură de pedeapsă după ce Casap l-a călcat pe picior pe Șut în timpul unei retrageri. După meci, numeroase voci au susținut că penaltiul a fost acordat prea ușor, ceea ce a provocat furia lui Mihai Stoica, managerul general al FCSB.

„În etapa 1, când Edjouma l-a călcat pe Bettaieb, a fost penalty clar. 

Aseară, când Casap l-a călcat pe Șut, penalty controversat.

Greu le e unora să-și ascundă antipatia. 

Weekend plăcut, deontologilor”, a scris Mihai Stoica pe rețelele de social media.

În urma rezultatului de vineri seară, FCSB a urcat pe locul șapte în clasament, cu cinci puncte, în timp ce Farul Constanța se află pe zece, cu patru puncte.

Etapa următoare, FCSB întâlnește Poli Iași pe teren propriu (17.98.2024), în timp ce Farul Constanța va primi vizita lui FC Hermannstadt (19.08.2024).

Lasă un comentariu