FCSB – Farul 2-3 | Daniel Niculae, președintele Rapidului, s-a folosit de finalul-șoc de pe Arena Națională pentru a-i „înțepa” pe roș-albaștri cu o ironie specifică lui Mihai Stoica, managerul general al învinșilor din această seară.
La secțiunea Story, Niculae a postat pe contul personal de Instagram o imagine cu coperta filmului din 2000 „Gone in 60 Seconds” (Dispari în 60 de secunde), cu Nicolas Cage și Angelina Jolie.
FCSB, „înțepată” de Daniel Niculae după eșecul incredibil cu Farul
Aluzie à la MM Stoica pentru prăbușirea FCSB-ului din prelungiri. În inferioritate numerică, roș-albaștrii erau în avantaj, scor 2-1 în minutul 90+4. Dobrogenii au răsturnat uluitor tabela, marcând de două ori în decurs de un minut.
Cu o victorie duminică seara, FCSB ar fi trecut peste Rapid în clasament. Așa, giuleștenii rămân pe 3, având un punct în fața vicecampioanei.