Universitatea Craiova – FCSB, duel de foc duminică seară, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie. Meciul din etapa a 4-a a play-off-ului SuperLigii României începe la ora 21:00.
Ultima confruntare dintre cele două echipe a avut loc în returul sezonului regulat, când FCSB s-a impus cu 1-0 în fața Universității Craiova, grație reușitei lui Adrian Șut din minutul 30.
Trei reveniri importante pentru FCSB!
Veste bună pentru suporterii roș-albaștrilor: MM Stoica a anunțat că trei jucători revin în lot pentru această partidă și ar putea fi folosiți chiar din primul minut.
Este vorba despre Adrian Șut, Mihai Lixandru și Octavian Popescu, toți refăcuți după accidentări. Decizia finală privind titularizarea lor aparține însă staffului tehnic.
„Dawa nu s-a operat miercuri, deşi aşa trebuia. S-a amânat tot pentru consolidarea musculară a piciorului accidentat şi se va opera miercurea viitoare, în Belgia. Şut, Lixandru şi Octavian Popescu fac deplasarea la Craiova. Sunt 3 reveniri practic. Toţi pot juca de la început”, a declarat MM Stoica, potrivit Prima Sport.
FCSB domină clasamentul play-off-ului
FCSB a încheiat sezonul regulat pe prima poziție, cu 56 de puncte acumulate după 30 de etape (15 victorii, 11 egaluri și 4 înfrângeri).
În play-off, echipa antrenată de Elias Charalambous se menține tot pe primul loc, cu 35 de puncte. Parcursul din primele trei runde include o remiză spectaculoasă și două victorii:
- 3-3 cu Rapid
- 2-1 cu Dinamo
- 1-0 cu Universitatea Cluj