MM Stoica, dezvăluiri din vestiarul lui FCSB

Mihai Stoica a dezvăluit că Ștefan Târnovanu, portarul celor de la FCSB, a fost vizibil dezamăgit după meciul România – Austria 1-0, din preliminariile Campionatului Mondial 2026.

Deși naționala pregătită de Mircea Lucescu a obținut o victorie importantă grație golului marcat de Virgil Ghiță pe final, Târnovanu s-a așteptat să fie titular în poarta „tricolorilor”.

„S-a gândit că îi vine rândul”, spune MM Stoica

Selecționerul României a avut de ales între Ionuț Radu și Ștefan Târnovanu, iar în final a decis să continue cu portarul celor de la Celta Vigo, în ciuda gafelor acestuia din amicalul cu Moldova.

„Este dezamăgit, clar. E jucătorul nostru, apără în două competiții și are pe ce să se concentreze. La echipa națională a fost folosit în meciul cu Lituania, pe Ghencea.
Dacă vorbim despre cei care au apărat, el este cel mai tânăr dintre Moldovan și Radu. Și, sincer, era convins că îi vine rândul. Moldovan a greșit grav și a fost lăsat acasă, Radu a gafat și el, dar a fost păstrat. Probabil s-a gândit că va primi și el o șansă, dar nu s-a întâmplat”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Fanatik.

Târnovanu, încă tânăr pentru postul de portar

MM Stoica a adăugat că Târnovanu trebuie să rămână concentrat pe prestațiile sale la FCSB:
„Până la urmă, echipa națională a jucat excelent cu Austria, iar Radu n-a fost deranjat aproape deloc, doar la șutul lui Sabitzer. Ștefan are 25 de ani, e încă tânăr pentru un portar.”

În prezent, Ștefan Târnovanu este titularul incontestabil al campioanei României și a bifat deja 186 de meciuri în tricoul roș-albastru. Conform Transfermarkt.com, cota sa de piață este de 5 milioane de euro, fiind unul dintre cei mai valoroși portari români ai momentului.

Lasă un comentariu